După o evaluare făcută numai de el știută cum, ministrul Justiției a ajuns la concluzia că Lazăr și Kovesi au gresit tare, dar nu e oportun să-i schimbe. Ce scrie în scrisoarea de Brexit. Judecătorii au demontat minciuna lui Iordache și Meleșcanu.

Tudorel Toader a ținut pe toată lumea cu sufletul la gură timp de două săptămâni, timp în care a realizat o evaluare a activității procurorului general Augustin Lazăr și a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi. Apoi a mai prelungit suspansul cu trei zile.

În sfârșit, aseară Tudorel Toader a ieșit în fața presei și parcă a citit un rechizitoriu în fața presei. I-a înfierat pe cei care a anchetat guvernul, dar fără a acuza ceva în mod concret. Suspansul a căzut brusc când ministrul Justiției a anunțat că „nu e oportună declanșarea mecanismului de revocare din funcții” a celor doi șefi de parchete.

Adică cei doi au făcut un rău foarte mare, dar nu îi schimbăm. De fapt, tot raportul ce se întinde pe 19 pagini este doar un curs de drept constituțional. Nu scrie nicăieri ce anume s-a evaluat.

De unde a pornit această evaluare? De la ancheta declanșată de procurorii anticorupție pentru a afla dacă s-au comis infracțiuni în jurul OUG 13, cea care modifica abuzul în serviciu de scăpau aproape toți politicienii.

OUG 13 este cea despre care fostul ministru al Justiției, Florin Iordache, spunea că a fost dezincriminată de CCR, iar el doar dorea să o readucă în Codul Penal. La fel spunea și Teodor Meleșcanu, ministrul de Externe, care a mers la Bruxelles și i-a mințit pe oficialii europeni.

Minciuna a fost încă o dată demontată de judecătorii care au condamnat-o pe Elena Udrea la 6 ani de închisoare tocmai pentru abuz în serviciu.

Marea Britanie a înștiințat oficial Uniunea Europeană despre ieșirea din blocul comunitar. Theresa May i-a înmânat oficial scrisoarea președintelui Comisiei Europene, Donald Tusk. Puteți citi textul scrisorii, în engleză și română: „Părăsim Uniunea Europeană, dar nu părăsim Europa”.

Brexitul vine după ce celelalte 27 de state membre au semnat o declarație comună la Roma, cu ocazia împlinii a 60 de ani de Uniune Europeană.

La București, Consiliul General a prezentat „Planul de Mobilitate Urbana Durabila 2016-2030 pentru Regiunea Bucuresti - Ilfov”. Proiectul are desenate noi linii de metrou prelungite și în Ilfov, parcări supra și subterane, autostrăzi Ilfov-București.

Cu alte cuvinte, ce nu s-a făcut până acum, va înflori de-acum înainte în doar 15 ani.