PSD a desemnat persoana care va fi premier în cazul în care va câștiga alegerile, dar nu prea vrea să spună cine este, oferindu-ne doar indicii. Pe motiv de vacanță, deputații lasă urmașilor lor sarcina de a vota cererea DNA în cazul lui Bejinariu.

Victor Ponta a anunțat luni că premierul PSD va fi un membru de partid care a candidat, care a lucrat la programul de guvernare, avansând și trei nume: Liviu Dragnea, Rovana Plumb și Eugen Teodorovici.

Seara, și liderul social-democraților, Liviu Dragnea, a venit cu precizări pe acest subiect, declarând că PSD a ales pentru postul de premier un membru de partid care este bărbat.

Aflați în vacanță pentru campania electorală, deputații au eșuat și în a doua încercare de a face cvorum pentru a vota cererea DNA în cazul deputatului PSD Eugen Bejinariu.

Lista de prezență a fost semnată de 70 de deputați, deși în sală s-au aflat doar 63 de parlamentari. Pentru cvorum ar fi fost nevoie de cel puțin 177 de deputați, astfel că cererea DNA va fi votată de deputații care vor fi aleși pe 11 decembrie.

În Europa, doi premieri se pregătesc de demisie.

În Franța, Manuel Valls vrea să renunțe la conducerea Guvernului pentru a candida la alegerile prezidențiale de anul viitor.

În Italia, Matteo Renzi renunță la putere, după ce propunerea sa de modificare a Constituției a fost respinsă în cadrul unui referendum. Plecarea sa ar putea pava drumul spre putere al unor personaje și mișcări anti-europene sau eurosceptice și care contestă establishmentul politic.

Revenind în țară, notăm faptul că aproape toți românii care locuiesc în mediul urban (88,4%) intenționează să cumpere cadouri pentru cei dragi de Moș Nicolae.

Conform unui studiu, bugetul pe care respondenții din mediul urban spun că îl vor aloca achiziționării cadourilor pentru ziua de Moș Nicolae va fi mai mare decât cel de anul trecut. 

Uitându-se la legea privind diminuarea risipei alimentare, vedem că ea vizează doar operatorii economici, deși toate studiile arată că cea mai mare risipă de hrană este făcută de consumatori. 

România se află pe locul nouă în UE în ceea ce privește risipa alimentelor, principalele motive pentru care românii aruncă alimentele fiind: se degradează prea repede (26%), se estimează eronat cantitatea de alimente care se consumă la o masă (21%) și cumpărături în exces (14%).

Recomandarea de lectură a redacției: Dezvăluiri făcute de Der Spiegel despre numărul mare de sportivi americani care au prezentat, chiar înainte de Jocurile de la Rio, certificate medicale pentru a putea folosi substanțe interzise.