Procurorii DNA acuză finanțarea ilegală a campaniei lui Băsescu din 2009 și o pun pe fiica cea mare a fostului președinte sub control judiciar. În jur de 3000 de oameni au protestat la Senat, nemulțumiți că Oprea a scăpat de același DNA.

Procurorii anticorupție au început ieri audierile într-un dosar ce privește finanțarea ilegală a campaniei pentru alegerile prezidențiale a lui Traian Băsescu. Ioana Băsescu, Elena Udrea și Dan Andronic au fost citați și audiați, după care au fost puși sub control judiciar.

Din comunicatul procurorilor am aflat cum fiica președintelui a plecat cu iubitul în Cuba pe bani provenind de la o companie de stat implicată în finanțarea ilegală a campaniei. 

Tot un dosar al DNA, mai precis blocarea urmăririi penale a lui Gabriel Oprea într-un dosar al DNA, a scos ieri peste 3.000 de oameni în stradă, în fața Senatului.

Protestatarii au blocat Calea 13 Septembrie în jurul orei 20.00, după ce, încă de la ora 19.00, au ocupat trotuarul din fața intrării principale în Senat.

Protestatarii au scandat împotriva celor 73 de senatori care au votat împotriva cererii DNA de urmărire penală a lui Oprea în dosarul morții polițistului Bogdan Gigină și aruncat cu suluri de hârtie igienică spre clădirea Senatului.

Un nou protest ar urma să aibă loc vineri seară, la Universitate.

EurActiv.ro a explicat pe larg dosarul morții lui Bogdan Gigină și evoluțiile sale juridice, de la accident și până la votul din Senat.

Într-o investigație realizată împreună cu Moldova Curată, EurActiv.ro a descoperit la Borsec, în România, mai multe proprietăți ale unor importanți oficiali din Republica Moldova, proprietăți pe care unii dintre aceștia nu le-au declarat, conform legii. 

Cu atâtea evenimente interne în plină desfășurare, alegem să păstrăm recomandările de lectură din partea redacției pentru vremuri mai liniștite.