Marți a fost prima zi în care liderii europeni s-au întâlnit la Bruxelles pentru a discuta consecințele referendumului din Marea Britanie și pașii ce trebuie urmați după votul pentru Brexit.

Reacții și declarații au venit, toată ziua, atât de la Bruxelles, cât și de la București.

În Capitală, fostul președinte Traian Băsescu s-a arătat dezamăgit de modul în care liderii europeni, ce pe care îi consideră țâfnoși, forțează Marea Britanie să plece cât mai repede și nu îi mai acordă o șansă lui David Cameron să repare ce a stricat.

Plecarea Regatului Unit este o pierdere și pentru ei, și pentru noi, consideră fostul președinte, care a spus că rămânerea britanicilor în UE este în interesul României, iar poziția noastră de la Consiliul European ar trebui să fie una de echilibru.

Poziția României, însă, n-a fost în niciun fel, pentru că actualul președinte, Klaus Iohannis, nu și-a făcut prezența la Bruxelles decât spre seară, ratând dezbaterile aprinse ale Consiliului din timpul zilei.

A declarat totuși că România este conștientă că trebuie să se implice pentru românii din Marea Britanie și o va face, apărând cu fermitate menținerea egalității de drepturi între toți cetățenii Uniunii, inclusiv în ceea ce privește drepturile românilor care locuiesc și lucrează în Marea Britanie.

Cele mai remarcabile reacții ale liderilor UE au venit din Bruxelles din partea lui Nigel Farage și a lui Jean-Claude Juncker.

Jean-Claude Juncker i-a critiat și ironizat dur, marți, în Parlamentul European, pe europarlamentarii din partidul eurosceptic britanic UKIP și pe liderul lor, Nigel Farage, care au făcut campanie pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Declarația lui că "trebuie să respectăm democrația britanică și modul în care au exprimat-o alegătorii", a fost întâmpinată cu aplauze de europarlamentarii formațiunii britanice eurosceptice, cărora le-a răspuns acid.

"Este ultima data când aplaudați aici și, într-o anumită măsură, sunt foarte surprins că sunteți aici. Ați luptat pentru ieșire. Poporul britanic a votat în favoarea ieșirii. De ce sunteți aici?”, le-a reproșat Juncker.

Nigel Farage a fost criticat și de liderul grupului PPE, Manfred Weber.

"Dacă ai avea puțină decență, Nigel Farage, ți-ai cere scuze din partea Marii Britanii pentru că ai mințit. Să îți fie rușine”, a spus Weber.

Liderul UKIP nu tăcut, însă, ba chiar a avut un discurs destul de remarcabil în Parlamentul European.

Nigel Farage: "Nostim, nu-i asa? Când am venit în PE în urmă cu 17 ani și am afirmat că vreau să conduc o campanie pentru ieșirea Marii Britanii din UE, ați râs de mine. Acum nu mai râdeți, nu-i așa?".

Liderul euroscepticilor a susținut că europenii sunt în faza de negare, că nu văd cum euro pierde teren sau cum au apărut diviziune între statele membre, iar Marea Britanie nu va fi singura țară membră care va părăsi UE.

În plus, i-a jignit pe europarlamentari, spunându-le că nu au avut o slujbă decentă în viața lor și nu au creat niciun loc de muncă.

Și Marine Le Pen a fost de acord că dacă "această organizație totalitară” cu politici absurde care au dus la dezindustrializare, șomaj în masă și multă migrație. nu se va schimba, se va destrăma.

În opinia liderei extremiștilor de dreapta din Franța votul britanic este "o palmă peste față dată sistemului european, care se bazează din ce în ce mai mult pe teamă, pe șantaj și pe minciuni”.

O altă părere o are Angela Merkel care declară că UE este suficient de puternică pentru a depăși plecarea Regatului Unit, este suficient de puternică pentru a continua să avanseze chiar și cu 27 de membri.

Parlamentul European a cerut din nou activarea imediată a procedurii de retragere a UK-ului din Uniunea European, Scoția face și declară tot ce îi stă în putință ca să rămână, iar în Marea Britanie, ziua s-a încheiat cu proteste în mai multe orașe britanice, printre care și Londra, față de Brexit. Cei mai mulți prezenți au fost tineri care simt că oportunitățile de viitor sunt diminuate de votul dat de cei mai în vârstă: ”Greșeala voastră, viitorul nostru”.

Marea Britanie a mai primit o avertizare și de la ministrul de Finanțe de la Londra, George Osborne care consideră că țara va fi mai săracă după votul pentru Brexit și le-a spus britanicilor că trebuie să facă față consecințelor economice și noilor divizări pe plan social.

Ziua se încheie și mai negru în Turcia, unde, în urmă cu câteva ore, pe cel mai mare aeroport din țară, Ataturk, au avut loc, conform ultimelor informații, trei explozii comise la terminalul sosiri de trei kamikaze, în urma cărora cel puțin 28 de persoane au decedat, iar alte cel puțin 60-70 au fost rănite.

În aeroport au fost auzite și focuri de armă, iar, în prezent, peste 100 de români sunt blocați la Istanbul pe aeroportul complet închis, dar nu sunt date referitoare la cetățeni români victime ale atentatului.

În țară, marți, apele au fost tulburate de Gabriel Oprea, care s-a prezentat la instanța supremă pentru primul termen al procesului fostului demnitar.

EurActiv a descoperit cine este cel care îl apără pe Gabriel Oprea în acest proces.

Avocatul lui Gabriel Oprea în dosarul privind cumpărarea ilegală a unor bunuri din fondurile operative ale DIPI este Dan Lupașcu, fost președinte al Curții de Apel, fost coleg de facultate și vecin cu Oprea în blocul construit de general în anii '90.

Dan Lupașcu și Gabriel Oprea sunt vecini într-un bloc de pe Calea 13 Septembrie din București, aproape de Palatul Parlamentului.

Lupașcu spune că apartamentul este cumpărat de la Primărie și nu faptul că sunt vecini de bloc îi apropie mai mult pe cei doi, ci faptul că au fost colegi de facultate și se știu de peste 30 de ani, deci nu apartamentul acela este legătura, ci că au o relație de mult mai mulți ani, după cum a explicat avocatul pentru EurActiv.

Recomandarea de lectrură a redacție vine pe fondul recuperării complet a orașului Fallujah de trupele irakiene de la organizația teroristă Statul Islamic: Cum este "în interiorul unui penitenciar din Fallujah, unde Statul Islamic a torturat și a ucis", un material Washington Post.