Dezbaterea în jurul legilor justiției continuă, dar aceste acte normative nu sunt, din păcate, singurele prost scrise.

Nimic surprinzător: și cea de-a treia lege de organizare a sistemului judiciar are câteva prevederi care contravin legii fundamentale a statului, a decis marți Curtea Constituțională. Astfel, legea de organizare a Consiliului Superior al Magistraturii se va întoarce, alături de legea privind statutul magistraților și legea privind organizarea judiciară, pentru corecții în Parlament.

Însă liderii PSD și ALDE nu mai par deloc interesați de legislație, ci cer direct capul procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, ca urmare a scandalurilor care au zguduit instituția în ultimele zile. Ministrul Justiției, Tudorel Toader, se întoarce mai devreme dintr-o deplasare în Japonia, la cererea premierului. În schimb, pionul principal al scandalului, fostul deputat PSD Vlad Cosma, a plecat din țară și nu s-a prezentat la o audiere. Vlad Cosma a fost citat marți ca martor într-un dosar la DNA Ploiești, după ce în weekend i-a acuzat pe procurori că au falsificat probe dintr-un dosar care îl viza pe Sebastian Ghiță.

Dezinteresul pentru scrierea legilor începe să se vadă tot mai mult, prin crăpăturile tot mai largi din legislația privind salarizarea. Deși guvernanții încearcă să minimizeze problema, legea salarizării din sistemul bugetar și transferul contribuțiilor sociale au generat numeroase probleme, iar încercarea de cârpire de săptămâna trecută a făcut și mai rău. Funcționarii publici dau în judecată Guvernul, în contextul în care sindicaliștii susțin că 30.000 din cei 70.000 de angajați din administraţia centrală sunt afectați de actele normative care au modificat salarizarea din sectorul public.

În schimb, ordonanța de săptămâna trecută care a modificat unele prevederi ale „revoluției fiscale” a exemplificat încă o dată vorba „unde dai și unde crapă”. Deși planul era să rezolve probleme precum salariile nete mai mici ale IT-iștilor și ale angajaților part-time, actul normativ reduce acum remunerațiile celor aflați în concedii medicale sau a părinților aflați în concediu postnatal. Urmează o nouă ordonanță, pentru că Guvernul PSD-ALDE nu vrea deloc să recunoască faptul că toată revoluția a eșuat lamentabil.

Dacă în România încă nu știm cum vor arăta salariile luna viitoare, date fiind multiplele schimbări, pe plan european dezbaterile sunt aprinse pe tema bugetului de după 2020. Agricultorii încearcă acum să afle ce bani vor primi pentru a investi în noi tehnologii peste doi-trei ani, în condițiile în care UE vrea să încurajeze agricultura de precizie, dar bugetul PAC ar putea scădea.

Recomandarea de lectură: o dezbatere privind posibilitatea ca schimbările climatice să ducă la războaie, din The Atlantic.