Nicușor Dan va face o plângere penală împotriva Gabrielei Firea. Dacian Cioloş crede că dacă nu era OUG 13, am fi intrat în Schengen în acest an cel puţin cu spaţiul aerian. Al patrulea produs românesc protejat în UE.

Președintele USR Nicușor Dan a anunțat că partidul său va face o plângere penală pe numele primarului general al Capitalei Gabriela Firea, după ce patru imobile de pe Calea Victoriei au fost vopsite ilegal. Nicușor Dan spune că manifestarea Gabrielei Firea este o infracțiune, una tipică de țopism și descrie primarul Bucureștiul ca fiind cineva care nu are competențe să aprecieze ce este de făcut într-o zonă istorică a orașului, dar totuși vine și scoate niste soluții pe principiul «să facem ceva frumos».

Fostul premier Dacian Cioloş crede că dacă nu ar fi existat situaţia creată de OUG 13, România ar fi intrat în acest an în Spaţiul Schengen cel puţin cu aeroporturile. Acesta a spus că este important ca România să dea garanţii clare privind respectarea statului de drept şi de luptă împotriva corupţiei nu doar la nivelul societăţii, ci şi la cel al clasei politice.

Iar că tot vorbim despre OUG 13, consilierul CGMB Ciprian Ciucu remarcă faptul că pentru un eveniment dedicat protestelor față de OUG 13 nu se găsește spațiu într-o instituție subordonată Primăriei, în schimb pentru Aleksandr Dughin, ideologul lui Vladimir Putin, se poate organiza o conferință. El i-a cerut directorului Universității Populare, Gabriel Fătu, să reconsidere oportunitatea organizării acestei conferințe.

Avem un al patrulea produs românesc protejat în UE. Este vorba despre „Novacul afumat din Țara Bârsei” care a fost înregistrat la nivel european de România ca fiind produs de Indicație Geografică Protejată (IGP). România are la această dată patru produse protejate la nivelul Uniunii Europene: Magiunul de Topoloveni, Telemeaua de Ibănești și Salamul de Sibiu. Încă două alte produse se află pe circuit la Comisia Europeană.

Și ucrainenii vor putea călători pentru perioade scurte în UE fără vize, după ce Parlamentul a aprobat joi un acord informal cu Consiliul. Conform noii legislații, ucrainienii care au pașaport biometric vor putea să intre pe teritoriul UE fără vize, pentru o perioadă de 90 de zile într-un interval de 180 de zile, pentru turism, vizite, afaceri, dar nu pentru a munci. Există totuși, niște țări pentru care viza este necesară.