Nicușor Dan a spus că demisionează de la conducerea USR după ce partidul a votat împotriva redefinirii familiei în Constituție, poziție cu care el nu este de acord. Plângere penală pe numele Gabrielei Firea. Peste 400 de morți și răniți la Kabul.

Circ aseară la USR, acolo unde Biroul Național al partidului a decis să se poziționeze împotriva redefinirii familiei în Constituție. Președintele Nicușor Dan a plecat nervos în timpul ședinței și a anunțat în gura mare că demisionează din funcție.

Rămâne de văzut dacă au fost doar vorbe aruncate la nervi din cauza tensiunii din partid apărută în ultima vreme.

Tot de la USR vine și vestea depunerii unei plângeri penale împotriva primarului general al Capitalei, Gabriela Firea. Ea este acuzată de abuz în serviciu pentru că timp de mai multe luni a refuzat sistematic să pună pe ordinea de zi a ședințelor CGMB proiectele consilierilor USR.

În timp ce acestea sunt problemele unora, la Kabul au murit miercuri cel puțin 80 de persoane, iar alte peste 350 au fost rănite. O mașină capcană a explodat lângă ambasada Germaniei din Afganistan, angajați ai misiunii diplomatice aflându-se printre victime.

Noul consul general al României la New York este avocatul care i-a apărat pe Dinu Patriciu, Cătălin Harnagea, Sorin Roșca Stănescu, Radu Moraru, Gigi Becali, Dumitru Sechelariu, Radu Mazăre, Nicușor Constantinescu sau Gheorghe ”Pinalti” Ștefan. Lista este una pe scurt, avocatul Cătălin Radu Dancu având un portofoliu mult mai larg.

Și pentru că vorbim de misiuni diplomatice, cinci diplomați moldoveni au termen trei zile să părăsească Rusia. Kremlinul i-a expulzat ca răspuns la expulzarea de către MAE de la Chișinău a cinci diplomați ruși.

Donald Trump nu dă doi bani pe efectele schimbării climatice. El ar fi decis, potrivit presei de peste ocean, să retragă SUA din tratatul de la Paris prin care statele semnatare se angajau să lupte pentru limitarea creșterii temperaturii globale sub pragul de 2 grade C comparativ cu nivelurile preindustriale