Spitalul CF2 din București pune de ani de zile viața pacienților în pericol prin investiții și decizii neglijente, iar cutremurul din Italia a ajuns până în România: cinci români au decedat, iar alți 18 sunt dispăruți.

Probleme din Spitalul CF2 din București, unde mai mulți oameni au văzut moartea cu ochii din cauza infecțiilor sau a erorilor medicale, continuă să iasă la iveală. CF2 a fost jefuit constant în ultimii ani, fără însă ca cineva să ia vreo măsură.

Deși susține că nu are bani pentru a-și pune în funcțiune un generator de curent cumpărat în urmă cu 13 ani, Spitalul CF2 a aruncat bani grei pentru închirierea unui ecograf care, timp de doi ani, a stat mai mult stricat, în condițiile în care un produs similar cumparăt nou costa mult mai puțin, scriu jurnaliștii de la Centrul de Investigații Media.

Apoi a plătit aproximativ 65.000 de euro unei firme a unor afaceriști controversați pentru un soft care nu merge și și-a externalizat serviciile de catering, pentru eficientizare, însă a ajuns să plătească singurului ofertant sensibil mai mult decât plătea înainte.

Spitalul a ajuns din nou în atenția autorităților în urmă cu o lună când unei femei care a fost supusă unei intervenții chirurgicale ginecologice i-a transfuzată o altă grupă de sânge decât cea pe care o avea în fapt. În prezent, Corpul de Control al Mnisterului Sănătății face verificări la Spitalul CF2, iar Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 a deschis un dosar penal in rem în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Italia încă se cutremură. Procurorii italieni au deschis o investigație după prăbușirea a numeroase clădiri în localitățile Accumoli și Amatrice, după cutremurul de miercuri în urma căruia peste 240 de persoane au murit. Ei investighează ipoteza neglijenței în serviciu care a avut ca efect decese multiple în regiunile Lazio și Marche.

Pentru țara noastră veștile sunt triste. Potrivit ultimelor informații, cinci cetățeni români au decedat în urma seismului. În ceea ce privește semnalările privind cetățenii români dați dispăruți, numărul cazurilor aflate în atenția Ministerului Afacerilor Externe este, până la acest moment, de 18 persoane.

La vecinii de peste Prut, premierul României Dacian Cioloș a anunțat că obiectivul Guvernului condus de el este îmbunătățirea situației cetățenilor moldoveni. Pe de altă parte, premierul moldovean Pavel Filip a anunțat că în următoarele luni va fi accelerată cooperarea energetică dintre cele două țări.

În plus, premierul a precizat că cele 60 de milioane de euro din prima tranșă din asistența financiară rambursabilă sunt de miercuri în contul Republicii Moldova și a subliniat că va continua și finanțarea nerambursabilă pentru anumite proiecte din Republica Moldova, care și-au dovedit deja viabilitatea.

Tot în Republica Moldova, par să fi apărut probleme în ceea ce privește numărul alegătorilor înscriși în Registrul de Stat. La 22 august numărul era de 3.237.032 – cu mult peste numărul total al populației R. Moldova, care, în 2014, era de 2. 913.281 de persoane. În Moldova, în ultimii ani, deși numărul populației a scăzut, se pare că numărul alegătorilor a crescut.

Tensiunuile dintre Germania și Turcia continuă să crească. După ce Guvernul de la Ankara a interzis în mod oficial unor parlamentari germani să viziteze trupele staționate în Turcia, Partidul Social-Democrat a solicitat retragerea completă a avioanelor de recunoaștere Tornado de la baza aeriană de la Incirlik.

Între timp, SUA și Marea Britanie par să se împrietenească prin intermediul lui Donald Trump și Nigel Farage. Fostul lider al UKIP, Nigel Farage, partidul britanic eurosceptic care a susținut Brexitul, și-a exprimat susținerea fermă pentru Donald Trump, candidatul republican în cursa pentru președinția SUA.

Nigel Farage a comparat campania miliardarului american cu cea pe care el a desfășurat-o în favoarea ieșirii Marii Britanii din UE, campanie pe care, în final, a câștigat-o în timpul referendumului din 23 iunie. În plus, fostul lider UKIP, care a fost prezent și la convenția republicană pentru învestirea oficială a lui Trump din iulie, nu a ratat ocazia de a o ironiza pe democrata Hillary Clinton, spunând că nu ar vota pentru ea nici dacă i s-ar oferi bani.

Recomandarea de lectură a redacției este povestea unui tweet care i-a adus pe sirieni în Germania.