Premierul Olandei câștigă alegerile legislative. CE spune că România nu trebuie să se teamă de o Europă cu mai multe viteze. Sebastian Ghiță ar putea fi în Serbia.

Ziua de miercuri s-a încheiat cu o victorie. Peste 80% dintre aproape 13 milioane de olandezi au mers la vot pentru a-și alege reprezentanţii din Parlamentului de la Haga. În urma alegerilor, Partidul Liberal VVD, al actualului premier Mark Rutte, a obţinut cele mai multe voturi la alegerile legislative din Olanda. Partidul lui Geert Wilders, PVV, se află pe a doua poziţie cu 19 mandate.

Alegerile reprezintă și primul test al anului pentru extrema dreaptă din Europa. Pierderea alegerilor de către populiștii lui Wilders ar putea afecta încredere aliaţilor săi ideologici din Franţa (Frontul Popular al lui Marine Le Pen) şi Germania (Alternativa pentru Germania al lui Frauke Petry), unde vor avea loc alegeri tot anul acesta.

România este asigurată de către Comisia Europeană că nu trebuie să se teamă că va fi exclusă din proiectele UE printr-o Europă cu mai multe viteze. CE spune că ideile lansate de către Jean Claude Juncker privind viitorul UE au fost înţelese greșit în România. (#PE)

În plus, purtătorul de cuvânt al CE a criticat declaraţiile celor care vorbesc despre pericolul ruperii UE, afirmând că trebuie "să luăm distanţă faţă de profeţii" care vorbesc despre sfârşitul Uniunii Europene. Chiar preşedintele Klaus Iohannis este cel care a spus că ideea unei Uniuni cu mai multe viteze nu ar fi benefică şi ar putea, "in extremis", să ducă la o scindare a UE.

Tot Comisia Europeană este îngrijorată că România va trece de la cea mai mare creștere economică din UE la cea mai amplă creștere a deficitului bugetar din Uniunea Europeană, deși s-au primit asigurări de la Guvern că nu sunt motive de preocupare în acest sens.

Sebastian Ghiță s-ar putea afla în Serbia. El ar fi fost vizitat de doi colaboratori cu care ar fi discutat modul în care vor continua dezvăluirile la postul de televiziune pe care îl controlează. Sebastian Ghiță ar conta pe bunele relații cu premierul Serbiei, Aleksandr Vucici, cu care și Victor Ponta este prieten și care l-a vizitat chiar și după ce n-a mai fost șeful Guvernului.

Procurorul general Augustin Lazăr a infirmat informațiile, la fel ca și premierul Sorin Grindeanu, care a spus că despre acestea nu sunt corecte și nu au fost furnizate nici de Guvern şi nici de Ministerul de Interne. Și Poliția Română a negat.

În timp ce oficialii infirmă prezența lui Sebastian Ghiță în Serbia, Tribunalul Prahova a admis propunerea DNA de emitere a unui nou mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele fostului parlamentar. Acesta este cel de-al doilea mandat de arestare preventivă în lipsă emis pe numele lui Ghiţă.

Iar în Statele Unite, Trump este din nou "atacat" de către presă. Postul de televiziune MSNBC a publicat o secțiune a declarației fiscale ale președintelui american care arată că peste 80% din impozitul plătit fiscului în acel an a fost provocat de o taxă pe care Trump a anunțat încă din timpul campaniei că vrea să o anuleze. Casa Albă a confirmat că Donald Trump a plătit în 2005 un impozit de 38 de milioane de dolari pentru un venit de 150 de milioane de dolari.

Recomandare de lectură. WSJ: Does This Flag Look Hot to You? It Should - Romania Stole It. When protesters spread a massive Romanian flag across their city center last month, colorful photos of the scene rippled through social media all the way to the Sahara. For 27 years, the isolated African nation of Chad has complained that Bucharest ripped off its tricolor banner.