Noua distracție în administrația românească a devenit contestarea legilor la Curtea Constituțională, chiar dacă ești de acord cu actul normativ.

Nici nu au adoptat bine, și cu toate mâinile disponibile, legea propusă deunăzi de Liviu Dragnea de eliminare a peste 100 de taxe, că liberalii se și gândesc să o conteste la Curtea Constituțională. Legea a trecut de Camera Deputaților cu 225 de voturi, fiind unanimitate, căci pentru proiect au votat inclusiv membrii PNL.

Ulterior, liberalii au spus că legea, „în ansamblu”, este bună, dar au criticat eliminarea unor taxe, precum cea a taxei radio-tv, și a celei pentru pașapoartele temporare, care ar încuraja eliberarea lor și ar putea crea probleme pentru regimul vizelor în state precum SUA și Japonia.

Și Guvernul, deși susține eliminarea unor taxe, se gândește la contestație, pentru că nu știe de unde poate acoperi deficitul de 1,6 miliarde de lei cauzat de eliminarea celor 102 taxe nefiscale.

De altfel, Guvernul tocmai a contestat la Curtea Contituțională legea privind conversia creditelor în franci elvețieni, deși premierul Dacian Cioloș a spus că Executivul nu este împotrivă. „Vreau să precizez din start că Guvernul a dat un punct de vedere pozitiv cu anumite amendamente”, a zis Cioloș, precizând că așteaptă clarificările Curții pentru a vedea dacă actl normativ poate fi aplicat.

Curtea tocmai a dat verdict parțial de neconstituționalitate în privința altei legi referitoare la credite, respectiv cea a dării în plată, astfel că Guvernul și Parlamentul vor avea din nou treabă cu băncile pentru a corecta legislația strâmb-croită.

Și parlamentarii europeni sunt puși pe schimbări, iar unele dintre acestea ne vizează. Parlamentul European îndeamnă Comisia Europeană să creeze un mecanism UE obligatoriu de monitorizare și raportare anuală a situației democrației, statului de drept și drepturilor fundamentale în statele membre, care ar înlocui MCV-ul pentru România și Bulgaria. Rezoluția adoptată marți de legislativul european își propune eliminarea abordării actuale, care se concentrează doar pe rezolvarea crizelor.

Un membru al PE a vorbit cu colegii de la Report.md despre alegerile ce vor avea loc în week-end în Republica Moldova, în special despre suspiciunile de fraudare, dar și de acuzațiile de corupție lansate împotriva liderilor partidelor proeuropene. „Moldova are nevoie de politicieni care pun interesul oamenilor mai presus decât interesul personal”, spune europarlamentarul român Cristian Preda.

Revenind pe meleaguri românești, aflăm că cei doi israelieni acuzați de spionarea șefei DNA Laura Codruța Kovesi și-au recunoscut faptele, așa cum sunt descrise de anchetatori, în schimbul obținerii unor condamnări de 3 ani de închisoare cu suspendare.

Recomandarea de lectură de astăzi este o analiză despre populismul care afectează creșterea economică. În Uniunea Europeană.