Victor Ponta a calificat drept ridicolă situația parlamentarilor care astăzi își vor da votul pentru numirea lui Grindeanu la șefia ANCOM. Aceeași parlamentari care l-au dat jos cu zgomot din fruntea guvernului lor. Cine este „Păcăliciul”?

Sorin Grindeanu suferă de sindromul Stockholm sau e „în foame de bani”? Dat jos cu strigături de proprii colegi din PSD și ALDE, înjosit chiar de liderii puterii, catalogat ca fiind omul controlat de sistem, Sorin Grindeanu a mers mai departe după cei care i-au dat vreo 241 de șuturi în fund în momentul în care l-au aruncat din clădirea Guvernului.

Nu mai rememorăm momentele în care Grindeanu și Dragnea se scuipau din palatele pe care le ocupă oricum pe termen limitat. Dar imaginea cu Dragnea distrugându-și propriul prim ministru la doar câteva luni după ce a câștigat detașat alegerile va rămâne în istorie.

Tot în istorie va rămâne și întoarcerea lui Grindeanu la stăpân, la același Dragnea, cu care a vorbit despre șefia ANCOM, iar apoi, brusc, Mihai Tudose l-a propus pentru funcția plătită cu bani grei. Grindeanu a ajuns ținta râsetelor din Comisia IT care l-a audiat.

Iar Victor Ponta a găsit un nou moment în care să pară personajul pozitiv în comparație cu Dragnea spunând că abia așteaptă să-l vadă miercuri pe liderul PSD cum votează acum pentru Grindeanu.

Păcălici nu este Ponta. Nici Dragnea, nici Grindeanu. Nici cei 241 de parlamentari care au votat moțiunea de cenzură. Păcălici suntem noi, românii, care, din patru în patru ani, alegem tot ce e mai rău pentru a ne reprezenta.

Că tot veni vorba despre „rău”, DNA continuă audierea de martori în dosarul lui Gabriel oprea, cel din a cărui coloană oficială a murit polițistul Bogdan Gigină. Marți a fost rândul lui Petre Tobă, fostul șef al Poliției Române, și a lui Lucian Diniță să dea declarații în acest caz. Sunt martori.

Partea hazlie vine, ca de obicei, de la ministrul Agriculturii Petre Daea, care tocmai lansează programul „Alege Oaia!”. Campania de informare și promovare "Alege Oaia!” se va desfășura la nivel național pe o durată de trei luni și are ca principal scop încurajarea consumului de carne și produse din carne de oaie pe tot parcursul anului. #AGRI

Parlamentul European vrea să taie 80 de milioane de euro din fondurile pentru Turcia din cauza atacurilor la adresa democrației. „Prioritățile bugetului de anul viitor ar trebui să fie dezvoltarea și siguranța cetățenilor”, a spus, în plenul Parlamentului European, Siegfried Mureșan, negociator-șef din partea legislativului UE pe tema bugetului din 2018. #PE

Probleme mari par să apară și în Austria, acolo unde câștigătorii alegerilor, Conservatorii, au invitat extrema dreaptă la negocieri pentru a guverna împreună. Propunere acceptată, mai ales că ambele partide au avut cam același discurs împotriva migrației.

Recomandarea de lectură: Campania #metoo a explodat, dar o jurnalistă de la Huffington Post atrage atenția și la un alt tip de hărțuire, nu neapărat explicită sexual. Jurnalista Laura Bassett povestește ce a pățit cu un cunoscut prezentator de televiziune din SUA.