PSD și ALDE au dus în Parlamentul European circul din parlamentul național, propaganda și minciuna. EurActiv.ro demontează cele mai grave neadevăruri rostite în fața celor care conduc UE. Acasă, creierul programului de guvernare a luat 8 ani.

Dezbatarea europeană pe marginea amenințărilor la adresa statului de drept din România au dat ocazia europarlamentarilor români să se dea în stambă în văzul tuturor, în fața colegilor din celelalte țări membre ale Uniunii Europene.

S-au spus minciuni și au fost atacuri la persoană, mai ales la adresa comisarului pentru Justiție, Vera Jourova, s-a vorbit despre condamnări ilegale, anchete abuzive și despre condamnările la CEDO din cauza abuzului procurorilor asupra cetățenilor.

EurActiv.ro a făcut o selecție cu cele mai grotești minciuni spuse la microfonul din Parlamentul European de către reprezentanții PSD și ALDE, care s-au comportat exact ca în Parlamentul de la București, unde circul a pus stăpânire pe o instituție ce ar trebui să fie cea mai serioasă din țară. #PE

Justiția, cât încă mai funcționează, l-a premiat cu 8 ani de închisoare pe Darius Vâlcov, creierul programului de guvernare, eminența PSD. Opt ani de închisoare pentru corupție. În plus, judecătorii au dispus și confiscarea a 6,2 milioane de lei proveniți din mită. Și a dispus să rămână sechestrate cele peste 170 de tablouri ascunse în pereții casei sale și pe lingourile de aur.

Unul dintre cei mai vocali pesediști, Codrin Ștefănescu, nu a pierdut nici el ocazia de a repeta inepția spusă de atâtea ori: „Se dovedeşte încă o dată că suntem vânaţi în mod constant după un grafic bine alcătuit”, invocând din nou „statul paralel”.

Continuând cu alte eminențe, să vorbim despre ședința de guvern în care premierul a citit din nou de pe foi discurs.

După ce revoluția fiscală le-a explodat în față, guvernanții pregătesc noi scamatorii pentru a calma nemulțumiții. Jobenul magic din care vor scoate banii, este însă bugetul nostru, al tuturor.

DNA pare că își face curățenie și în propria curte. Procurorul Mihaiela Moraru Iorga a fost trimisă în judecată de colegii săi pentru falsuri și favorizarea făpturitorului.

Procurorul DNA Mihaiela Moraru Iorga l-ar fi favorizat pe omul de afaceri Florian Walter. Ea a făcut anchetă nelegală în paralel cu procurorii DIICOT și ar fi comandat o expertiză financiară care să fie favorabilă omului de afaceri.

Încheiem tot cu Parlamentul European care, după ce a scăpat de circul românesc, a trecut la alte probleme de dezbătut. În Uniunea Europeană, au apărut în ultima perioadă mai multe inițiative care vizau renunțarea la schimbarea, de două ori pe an, a orei - respectiv trecerea la „ora de vară”.