Partidul Creștin-Democrat s-a clasat doar pe locul trei în alegerile din landul Mecklenburg-Vorpommern, fiind devansat de extrema dreaptă cu un discurs antiimigrație. În România, Ponta se tot uită spre PRU, plictisit să fie rezervă la PSD.

Eșecul din landul din fosta RDG, unde este și circumscripția electorală a cancelarului german, i-a determinat pe aliații creștin-democraților din Bavaria, CSU, să dea vina pe Angela Merkel.

Critici au venit și din partea partenerilor de coaliție, SPD, în timp ce liderii creștin-democrați se gândesc la soluții pentru a stopa ascensiunea extremei drepte. 

În Turcia continuă campania vindicativă după puci. Pe motiv de legături cu terorismul, circa 14.000 de profesori din sud-estul țării vor fi suspendați.

În provincia Diyarbakır a început procesul a opt deputați ai formațiunii prokurde HDP, de opoziție. Pe numele altor 21 de persoane au fost emise mandate de arestare, în același dosar. 

Deși vrea să rămână în piața unică după Brexit, Marea Britanie nu dorește să mai aplice principiul liberei circulații. Premierul Theresa May nu este de acord nici cu sistemul pe puncte, de inspirație australiană, propus de ministrul de Externe, Boris Johnson, ca o variantă de compromis.

 May intenționează să pună la punct un sistem care să permită guvernului să decidă cine este primit și cine nu pe tărâm britanic.

Se apropie campania electorală în România. Din lipsă de candidați cu priză la public, PNL îi tot face curte premierului Dacian Cioloș. În tabăra PSD, fostul premier Victor Ponta e nemulțumit că nu este implicat în treburile partidului și amenință cu plecarea la PRU, un partid nou, naționalist, în care s-au înscris mai mulți foști social-democrați.

Recomandarea de lectură a redacției: un material The Atlantic despre ONU, o organizație căruia tot mai mulți nu-i văd rostul.