Coaliția de guvernare este dezbinată de ideea organizării unui miting de autosusținere, dar susținerea unor modificări păguboase la legile justiției este la cote maxime.

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, a propus organizarea unui miting „împotriva statului paralel și ilegitim, împotriva abuzurilor, împotriva ascultării telefoanelor, a încălcării drepturilor și libertăților cetățenești, a celor care (...) încalcă Constituția”, la cererea, spune el, a președinților organizațiilor județene a partidului. Totuși, mai mulți lideri locali se opun ideii unui miting, iar premierul Mihai Tudose este și el împotrivă. Ba mai mult, nici măcar Călin Popescu Tăriceanu, liderul aliatului ALDE, nu crede că este nevoie de mitinguri de susținere.

„Care este mesajul unui partid aflat la guvernare, un partid care are un program de guvernare investit cu încredere de foarte mulți români în 2016 și care ar trebui teoretic să guverneze, nu să facă mitinguri” se întreabă și europarlamentarul social-democrat Cătălin Ivan, care acuză „peremizarea” partidului, apropierea de mesajele transmise în trecut de PRM, partidul fondat de Corneliu Vadim Tudor. #PE

În acest timp, Comisia specială condusă de Florin Iordache a reluat discuțiile maraton pe marginea celor trei legi ale justiției. Dar se pare că această comisie și-a pierdut deja miza, dat fiind că însuși șeful ei a admis că PSD vrea să includă unele amendamente direct în dezbaterile din plen, chiar dacă acestea au fost respinse în Comisie, la presiunea societății civile sau a diplomaților străini.

Riscă oare România să o ia pe panta urmată de Ungaria, și mai nou Polonia, țări acuzate de oficialii europeni de încălcări ale statului de drept. Alte voci cu greutate s-au adăugat corului de contestatari a lui Viktor Orban, cerându-i lui Jean Claude Juncker să taie fondurile UE pentru Ungaria.

Însă șeful Comisiei Europene are o problemă mult mai presantă pe cap în aceste zile. Discuțiile cu Marea Britanie păreau să fi intrat pe făgașul necesar, dar au deraiat iarăși, pe ultima sută de metri, chiar dacă Juncker și premierul britanic Theresa May au încercat să pară mult mai optimiști la sfârșitul unui dejun de peste trei ore.

Apropos de mesele politicienilor, The Guardian prezintă dietele câtorva actuali și foști lideri mondiali în articolul recomandat de astăzi.