Ludovic Orban și Cristian Bușoi și-au depus oficial candidaturile pentru șefia PNL, prilej pentru Leon Dănăilă de a-l compara pe ultimul cu Brătienii. În Franța, președintele și-a ales un premier de dreapta.

Înconjurați de mai mulți susținători, Ludovic Orban și europarlamentarul Cristian Bușoi și-au depus, luni, la sediul central al PNL, candidatura pentru președinția partidului. 

Discursurile celor doi n-au cuprins nimic memorabil. În schimb, Leon Dănăilă, aflat în tabăra lui Bușoi, și-a exprimat speranța că acesta se va ridica la nivelul Brătienilor. 

După ce s-au uitat bine pe proiectul legii salarizării, angajații din finanțe au ieșit în stradă, nemulțumiți că le vor scădea salariile. Prea puțin impresionați de protestul spontan, senatorii juriști au aprobat proiectul.

Emmanuel Macron l-a ales pentru funcția de premier pe Edouard Phillipe, un politician de dreapta, membru al partidului Republicanii, presa franceză notând că astfel a pus în pericol unitatea dreptei.

China lansează un plan uriaș de investiții, care nu este privit cu ochi buni de europeni. Cu excepția unor lideri din estul și sudul Europei, care s-au dus la Beijing pentru a asista la lansarea ”noului Drum al Mătăsii”.

Recomandarea de lectură a redacției: The Atlantic - despre ultimul test cu rachete al Coreei de Nord.