Următoarea mișcare aparține Consiliului, care nu are încă o decizie foarte clară privind statul de drept, susține eurodeputatul polonez Jan Olbrycht.

Negocierile dintre Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene pentru ajungerea la un acord asupra viitorului cadru financiar multianual (CFM, bugetul multianual al UE) sunt îngreunate de faptul că încă nu a început procedura de creare a fondului de redresare în valoare de 750 de miliarde euro propus de Comisia Europeană pentru a ajuta țările membre să-și finanțeze planurile naționale de relansare economică în contextul crizei cauzate de pandemia de COVID-19, au subliniat co-raportorii PE pentru bugetul UE pe 2021-2027, Jan Olbrycht și Margarida Marques, într-un webinar organizat joi de PE, relatează Agerpres.

''Procedura (pentru crearea fondului de redresare - n.r.) presupune următorii pași: opinia fără caracter obligatoriu juridic a Parlamentului European. Acest lucru noi l-am făcut deja foarte, foarte repede. Următorul pas este decizia în unanimitate a Consiliului - acest pas nu a fost încă făcut. Probabil ei nu au început - deși nu am nicio informație în acest sens - pentru că întâi trebuie să existe o decizie foarte clară privind statul de drept, decizie care necesită majoritate calificată, nu unanimitate. Așadar, de îndată ce decizia privind statul de drept este luată, probabil vor trece la următorul pas, dar totul este deja foarte întârziat'', a spus eurodeputatul polonez Jan Olbrycht (PPE).

Co-raportoarea Margarida Marques (S&D) a insistat pe importanța ''ancorării fondului de redresare în cadrul financiar multianual'' al UE.

Eurodeputata portugheză a ținut să precizeze că pledoaria sa pentru sporirea resurselor proprii ale bugetului UE (de exemplu, prin introducerea unei taxe pe tranzacțiile financiare) nu înseamnă că cetățenii europeni vor trebui să plătească mai mulți bani.