De la 1 ianuarie 2024, cetățenii din Kosovo vor putea călători fără viză în spațiul Schengen. Decizia a fost oficializată după ultima întâlnire a ambasadorilor UE și a fost salutată de cetățenii kosovari, relatează Euronews.

Unii vor să creadă că, de data aceasta, chiar se va întâmpla, dar rămân unele îndoieli.

Mai sunt 13 luni până la începerea liberei circulații, care în mare măsură – ca și pentru intrarea Pristinei în UE – va depinde de progresele făcute în dialogul dintre Kosovo și Serbia, țară care nu recunoaște independența Kosovo.

Așa-numitul "Acord al plăcuțelor de înmatriculare" ar putea fi un prim pas către normalizarea relațiilor, speră oficialii de la Bruxelles.

"Având în vedere dățile precedente, când au promis, dar nu s-a întâmplat nimic, cred că se va termina așa și de această dată", comentează o fată.

"Avem multe motive să avem îndoieli. Cred că Europa a făcut multe calcule cu noi, că suntem o țară foarte mică, cu puțini locuitori", spune un vârstnic.

"Mi-aș dori să fie adevărat de data asta și să nu ne mai fie amânată libera circulație, altfel vom fi foarte dezamăgiți", adaugă un bărbat.

Unii analiști, totuși, văd libera circulație ca pe un fel de amenințare din partea Uniunii Europene la adresa Kosovo.

Analistul Adrian Çollaku explică: "Din păcate, ei au legat această decizie de progresul dialogului Kosovo-Serbia, când cele două chestiuni nu au absolut nicio legătură. Prin urmare, data scadentă 2024 pare un avertisment pe care UE îl lansează față de noi".

Analistul Gazmir Raci afirmă: "Problema vizelor este o problemă politică. Nu are nimic de-a face cu standardele sau criteriile tehnice. Astfel, progresele sau eșecurile în dialogul dintre Pristina și Belgrad pot avea un efect decisiv în următoarea fază de liberalizare a vizelor".

"Această decizie este o recunoaștere a angajamentului nostru față de statul de drept și războiul împotriva corupției", a adăugat premierul din Kosovo, Albin Kurti.

Prim-ministrul kosovar, Albin Kurti, a salutat decizia: "Este o recunoaștere a angajamentului nostru față de statul de drept, războiul împotriva corupției, consolidarea controalelor la frontieră și a gestionării imigrației. Criteriile tehnice au fost implementate în urmă cu câțiva ani, fapt pentru care suntem recunoscători administrației noastre. Un obstacol a fost, de asemenea, imaginea negativă a țării din cauza corupției, a culturii impunității și a migrației în masă către țările din spațiul Schengen. Dar acum lucrurile s-au îmbunătățit mult".

În afară de Rusia și Belarus, Kosovo este încă singura țară europeană care nu este "Visa free".

Sursa: RADOR