Consiliul Afaceri Generale (CAG), reunit marți la Bruxelles, a dat undă verde mandatului de negociere în privința viitoareo relații comerciale dintre UE și Marea Britanie.

Acordul dat de miniștrii europeni deschide calea lansării negocierilor între Uniunea Europeană și Marea Britanie, la începutul lui martie, după ce Londra a ieșit din blocul comunitar la 31 ianuarie.

Consiliul Afaceri Generale a adoptat și directivele de negociere privind viitoarea relație dintre cele două părți. Responsabil de negocieri este francezul Michel Barnier, cel care a fost negociator-șef și al UE pentru Brexit.

Discuțiile ar trebui să se încheie până la sfârșitul acestui an, dar diplomați europeni și britanici și-au exprimat scepticismul cu privire la posibilitatea ajungerii la o înțelegere într-un timp atât de scurt. 

"Dorim un acord care să protejeze interesele cetățenilor europeni, trebuie să căutăm un acord bun înainte de a ceda presiunii calendarului", a declarat secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Amélie de Montchalin, la sosirea la reuniunea de la Bruxelles.

"Suntem foarte interesați să ajungem la un parteneriat cuprinzător și fără precedent, comparativ cu ceea ce am realizat până acum în relațiile cu state terțe. Ne preocupă, în principal, aspectele legate de mobilitatea cetățenilor dată fiind relevanța pentru cetățenii români, dar sunt și alte aspecte precum comerțul digital, transportul sau coordonarea sistemelor de securitate socială. Desigur, suntem interesați și de politica externă, securitatea și apărarea. Sperăm că, la finalul acestor negocieri care se desfășoară într-un timp foarte scurt, vom avea rezultate foarte bune", a declarat ministrul român de externe, Bogdan Aurescu.

Întrebat dacă e posibilă o negociere de succes, având în vedere intervalul limitat de timp, șeful diplomației române a răspuns: "Este un interval limitat de timp, dar, din experiența mea în calitate de negociator, uneori o un interval limitat de timp ajută la concentrarea pozițiilor și a eforturilor părților implicate pentru a ajunge la un rezultat pozitiv. Desigur, dacă există voință în acest sens".

În cadrul reuniunii, ministrul Bogdan Aurescu a apreciat că "adoptarea rapidă a mandatului de negociere la nivelul Consiliului transmite un semnal puternic Regatului Unit privind determinarea noastră de a demara cât mai rapid negocierile, în scopul atingerii unui acord substanțial, benefic ambelor părți”.

Totodată, Aurescu a exprimat încrederea că eforturile echipei de negociere se vor concretiza prin obținerea ”unui rezultat corect și echitabil” pentru toate statele membre, în deplină concordanță cu interesele cetățenilor europeni.

”Interesele cetățenilor români vor rămâne în centrul priorităților noastre. Vom urmări cu precădere ca viitoarele aranjamentele în domeniul mobilității să fie guvernate de principiile reciprocității depline și nediscriminării”, a subliniat ministrul român al afacerilor externe.