Manifestându-și sprijinul pentru măsurile UE de combatere a pandemiei COVID-19, eurodeputații au susținut joi necesitatea unei solidarități europene puternice pentru a sprijini cetățenii.

Înainte de un vot crucial în regim de urgență asupra primului set de măsuri propuse de Comisia Europeană pentru a ajuta statele membre să combată pandemia într-un mod eficient și coordonat, europarlamentarii au solicitat țărilor UE să colaboreze și să mențină frontierele interne deschise pentru a permite livrarea echipamentelor medicale și a mărfurilor.

Respectând măsurile stricte de prevenție, deputați din conducerile tuturor grupurile politice s-au reunit joi într-o sesiune specială în sala de plen din Bruxelles, în timp ce alți deputați au urmărit dezbaterea de acasă. Dintre eurodeputații români au fost în plen Siegfried Mureșan (PPE) și Dragoș Pâslaru (Renew Europe).

Datorită procedurilor speciale instituite, toți deputații au putut să voteze de la distanță: 687 de europarlamentari au participat la primul vot pentru a aproba procedura de urgență.

În deschiderea dezbaterii, președintele PE David Sassoli a reafirmat că Parlamentul nu va înceta să lucreze, în ciuda pandemiei: ”Acesta este singurul mod în care putem fi în serviciul oamenilor, al comunităților noastre și al personalului medical care se sacrifică în spitalele noastre din Europa”, a spus el, adăugând că ”Parlamentul va continua să își îndeplinească rolul său democratic”.

”Avem nevoie de Europa care iese pe balconul său în fiecare seară pentru a aplauda personalul medical", a declarat spaniolul Esteban González Pons (PPE), făcând apel ca resursele să fie canalizate către asistența medicală locală și ca libera circulație a echipamentelor medicale și a bunurilor să fie garantată. El a cerut menținerea sistemelor politice, investițiilor în cercetare și solidarității între liderii europeni al căror „spirit european cedează”.

”Deciziile de astăzi nu sunt decât un prim pas”, a declarat Javier Moreno Sánchez (S&D, Spania), subliniind necesitatea de a propune, de asemenea, măsuri precum un plan Marshall al UE, finanțat de un nou instrument financiar comun european, și un fond european pentru șomaj, pentru a atenua consecințele economice și sociale ale crizei COVID-19.

”Dacă Europa este strâns legată de solidaritatea economică și monetară, solidaritatea pentru sănătate este și mai necesară”, a spus francezul Dominique Riquet (Renew).

Francezul Nicolas Bay (Grupul Identitate și Democrație) a criticat răspunsul UE la criza actuală: ”Avem o provocare mare și sunteți absenți. Comisia Europeană i-a pus pe europeni în pericol. UE nu este nici măcar capabilă să coordoneze măsurile luate de statele membre. Criza COVID- 19 este un cui, poate ultimul, în sicriul unei birocrații incapabile”.

Ska Keller (Verzi/EFA) a solicitat să fie extinsă asistența și către Balcanii de Vest. Verzii au mai cerut acordarea de sprijin financiar pentru persoanele care au rămas fără venituri și asigurarea stabilității țărilor UE, prin emitere de ”obligațiuni corona” (coronabonds).

În plenul aproape gol, a fost și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a susținut un discurs privind răspunsul UE la criză, dar și ce se va întâmpla după trecerea pandemiei. Și Von der Leyen a pledat pentru un răspuns mai unitar al UE, mai ales după lipsa de solidaritate de la începutul crizei.