Într-un interviu acordat EurActiv.com, Dacian Cioloș, liderul PLUS, vorbește de planurile Alianței 2020.

Cele două formațiuni care alcătuiesc această Alianță și-au propus obținerea în 2020 a guvernării, dar și a unei majorități în Parlament care să permită o reformă constituțională. Această reformă ar trebui să includă și o modificare a statutului CCR, precum și posibilitatea de a dizolva Parlamentul în anumite situații de criză politică.

”Avem nevoie să schimbăm România din temelii ca să evităm situații precum cele din 2017 și 2018, când niște politicieni au ajuns în Parlament și au făcut o majoritate aruncând în aer sistemul de justiție și credibilitatea statului. Lucrurile astea trebuie împiedicate printr-o reformă constituțională”, a declarat Dacian Cioloș în interviul acordat EurActiv.com.

Întrebat dacă se poate avea încredere în PSD și în Viorica Dăncilă care susțin că se vor schimba, Cioloș a replicat: 

”Cred că putem avea încredere în acest guvern în momentul în care a demisionat. Abia în acel moment putem avea încredere că s-au ținut de cuvânt. Orice zi în plus la conducerea României ne costă pe noi toți foarte scump”.

Pregătiri pentru prezidențiale

Dacian Cioloș nu a spus clar dacă va candida sau nu la alegerile prezidențiale din toamnă, dar a precizat că propunerea Alianței 2020 USR PLUS va fi anunțată în curând.

”Eu sunt parte a unei echipe, noi, în alianța cu USR, suntem o echipă acum și vom alege soluția cea mai bună pentru ca echipa aceasta să fie o echipă câștigătoare. O să gândim o propunere pentru care să se înscrie în acest proiect mai larg care să ne ducă la câștigarea majorității în Parlamentul României. Cred că în două-trei săptâmâni...vom fi în măsură să anunțăm care e propunerea pe care o vom face pentru participarea la alegerile prezidențale, dar în mod clar vom vorbi de un proiect și nu doar de o persoană pentru alegerile prezidențiale și vom integra abordarea noastră pentru alegerile prezidențiale în acest obiectiv mai larg. Și eu voi fi parte a acestei echipe”, a afirmat Cioloș. 

El crede că PSD nu mai are legimititate și trebuie să plece.

Referitor la nominalizarea unui comisar din partea României, Cioloș susține că, ”prin numirile pe care le-au făcut până acum în Guvern, (social-democrații) dovedesc că nu capacitatea de a propune oameni competenți și cinstiți”. 

”N-am văzut acolo oameni capabili să-și asume responsabilitatea în numele României”, a mai spus fostul comisar european pentru Agricultură, adăugând că o altă majoritate ar trebui să discute cine merge la Bruxelles și să negocieze un portofoliu important pentru România.

Întrebat dacă își va prelua mandatul de europaramentar, Dacian Cioloș a confirmat, dar a susținut că va candida anul viitor pentru Parlamentul de la București:

”Eu n-am mințit oamenii când am acceptat să fiu capul listei și am făcut campanie cu un program electoral în care am crezut. Dar programul electoral pe care noi l-am gândit pentru Parlamentul European are legătură totală cu proiectul nostru în România și anume, obiectivul de a guverna. Implicarea mea ca europarlamentar nu exclude deloc prezența mea în România. Dimpotrivă, voi fi foarte prezent în România, mă voi implica în campaniile pe care le vom avea și voi fi, într-un fel sau altul, parte a echipei prezidențiale. Să vedem în ce fel voi putea să ajut, dar în mod clar voi fi prezent în țară, voi participa la campania electorală și obiectivul nostru e să participăm la alegerile pentru Parlamentul național și voi candida - nu are nimic ce să mă împiedice - pentru Parlament. Vom cere încrederea românilor pentru a forma Guvernul. Clar, ăsta e obiectivul nostru final. Asta e motivul pentru care eu am intrat în politică și o să duc până la capăt acest proiect”.    

Despre Renew Europe, noul grup din Parlamentul European

Va fi un grup politic de centru, ideologic vorbind, în mod clar pro-european, care va promova valorile europene și noul curent de reînnoire a modului în care e făcută politica, de la Est la Vest, de la Nord la Sud. Acest curent va aduce fețe noi în politică, precum cele pe care le vedem acum în România. Unii ne consideră un partid "anti-sistem”, întrucât dorim să facem să schimbăm actualul status-quo și să înlăturăm acea parte din sistem care ține pe loc dezvoltarea țării; suntem "anti-sistem” doar în acest sens, dar pro-europeni.

Este ceea ce dorim să promovăm în noul grup politic, care își dorește să construiască și să consolideze Europa, canalizând aceste energii de voință, ținerețe și colaborare pe care le-am experimentat cu toții în multe părți ale Europei.