Guvernul condus de Ludovic Orban susține pactul ecologic european (Green Deal), dar încearcă să-și impună propriile soluții, dat fiind că va fi una dintre cele mai afectate țări din UE de procesul de decarbonizare.

„Energia este unul dintre domeniile din România care trebuie să se adapteze acestui Pact Verde European... Este decizia Comisiei Europene, o susținem și trebuie să ne adaptăm”, a spus Virgil Popescu, ministrul economiei, energiei și mediului de afaceri, în cadrul evenimentului „Green Deal România - Finanțare, strategie, provocări și soluții”, organizat de delegația PNL din Parlamentul European.

„Nu putem scoate peste noapte din sistemul național 25%, energia produsă pe bază de cărbune. De aceea, este nevoie să finalizăm acel plan național pentru energie și schimbări climatice, împreună cu strategia națională de energie”, a completat Popescu.

Ministrul economiei a punctat că România are nevoie să utilizeze gazul ca sursă de energie în perioada de tranziție, chiar dacă nu va putea utiliza fondurile europene pentru finanțarea investițiilor în acest domeniu.

Și premierul Ludovic Orban a admis că România se va conforma noilor cerințe europene, dar trebuie să pregătească soluții pentru cele mai afectate sectoare.

„La ora actuală, la Bruxelles, cel puțin la nivelul Comisiei Europene, dar nu numai, este o adevărată religie cu Green Deal și aproape orice argument încerci să pui în discuție este respins ab initio și există, practic, un angajament total pentru obiectivele stabilite, de neutralitate până în 2050 și de reducere până în 2030 cu 55% a emisiilor de gaze de seră, de gaze care provoacă efectul de seră sau bioxid de carbon”, a spus Orban în prezentarea făcută la același eveniment.

„Trebuie să ne acomodăm cu această idee și va trebui să respectăm aceste obiective. Nu cred că există modalități de a putea evita atingerea obiectivelor care sunt stabilite, e o determinare mult prea mare la nivel european, pentru ca să fie permise întârzieri sau perioade de păsuire, ca atare va trebui să ne facem un plan, iar acel plan trebuie să prevadă cu claritate toate domeniile care vor fi afectate, inclusiv transporturi, energie, agricultură, că am văzut că sunt foarte ambițioși și pe zona agricolă”, a adăugat premierul interimar.

El a spus că autoritățile trebuie să identifice exact efectele, ce activități economice vor fi afectate și, mai ales, cum pot fi prevenite efectele cele mai nocive ale reglementărilor aferente Green Deal, iar acest lucru nu trebuie să îl facă guvernul singur, ci în parteneriat cu mediul de afaceri și partenerii sociali.

„Trebuie să fim implicați în toate negocierile, pentru a ne rămâne măcar niște soluții pentru a putea să ne adaptăm și să și asigurăm consumul de energie necesar. Trebuie să fim foarte realiști”, a spus Orban, adăugând că producerea energiei electrice „numai din vânt, soare și din apă” e destul de complicată.

Ministrul mediului însă este mult mai optimist. „Eu cred că suntem pregătiți să intrăm în acest proces anevoios care este implementarea Green Deal în România”, a spus Costel Alexe.

Alexe crede că implementarea Green Deal poate fi „o oportunitate pentru noi toți”, pentru că, cu resursele venite de la Bruxelles, „vom reuși să redresăm economia, să schimbăm poate imaginea fundamentală pe care un stat ar trebui să o aibă asupra economiei, asupra transportului și în toate celelalte sectoare implicate”.

Poziția guvernului a fost reiterată și de eurodeputații PNL prezenți la conferință. Green Deal nu este doar despre decarbonizare, ci despre protecția mediului, consideră Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru industrie (ITRE) a Parlamentului European. El atrage atenția că fără noi proiecte pe gaz sau extinderea centralei nucleare de la Cernavodă îi va fi foarte greu României să-și asigure resursele de energie după 2050.

De cealaltă parte, reprezentanții ONG-urilor de mediu atrag atenția că ținta României pentru energie regenerabilă este foarte redusă. În Planul național integrat pentru energie și schimbări climatice, România și-a propus atingerea unei ținte de 30,7% pentru energia din surse regenerabile, mult sub așteptările Comisiei Europene. Obiectivul din planul revizuit este mai ridicat decât cel propus inițial, de 27,9%, dar sub nivelul de 34% sugerat de Comisie.

„Ținta pe regenerabile este mult sub potențialul României”, a punctat Valentin Sălăgean, de la Greenpeace România, care a punctat că țara ar putea deveni un lider cel puțin la nivel regional în domeniul energiei verzi. 

De cealalt parte, ministrul Virgil Popescu a remarcat că România a investit foarte mult în energie regenerabilă, dar în urmă cu mai mulți ani, când tehnologiile erau încă foarte scumpe.

Nici în continuare nu va fi ușor. Investițiile necesare pentru ca Europa să devină nutră din punct de vedere al emisiilor vor fi de sute de miliarde de euro anual, a amintit Siegfried Mureșan, eurodeputat PNL, vicepreședinte al grupului PPE din Parlamentul European. Pentru a-și atinge obiectivele, a spus el, UE își propune să susțină investiții de 1.000 de miliarde de euro în următorii zece ani. Circa un sfert din buegtul Uniunii va merge doar către proiecte care au contribuție pozitivă pentru mediu, a mai spus Mureșan.