La sosirea la summitul extraordinar dedicat bugetului UE, Klaus Iohannis și-a exprimat scepticismul cu privire la ajungerea la un acord privind bugetul UE pentru perioada 2021-2027.

Întrebat dacă se așteaptă ca la finalul summitului de la Bruxelles să existe un acord pe buget, președintele Klaus Iohannis a declarat: "Îmi permit să fiu sceptic în această privință. Șansele de reușită le evaluez undeva la 50-50".

Președintele Consiliului European, Charles Michel, a propus un buget al UE pentru perioada 2021-2027 de 1,074% din Produsul Național Brut (PNB) sau 1.095 de miliarde de euro.

Parlamentul European vrea un buget mult mai ambițios, de 1,3% din PNB, iar propunerea Comisiei Europene pornea de la un nivel de 1,1% din PNB. Instituțiile europene arată că Uniunea se confruntă cu noi provocări, cum ar fi combaterea modificărilor climatice și atingerea până în 2050 a echilibrului între emisiile și absorbția de CO2, pentru care sunt necesare cheltuieli suplimentare.

Unele țări cu contribuții mari la bugetul european, cum ar fi Germania, Olanda, Austria, Suedia și Danemarca se opun însă unui buget de peste 1% din PNB și au criticat propunerea de 1,07% prezentată anul trecut de președinția finlandeză a Consiliului UE.

"În general opiniile sunt destul de rezervate. Cei care dau mai mult decât primesc sunt de părere că se dă prea mult, cei care primesc mai mult - cum suntem noi – suntem de părere că primim prea puțin, iar pentru noi, repet, este extrem, extrem de important să avem o finanțare consistentă pe politica de coeziune și pe agricultură, dar, evident, și pe noi ne interesează să avem finanțate și programele noi, moderne – digitalizare, inteligența artificială, cercetare, mobilitatea studenților și așa mai departe. Evident că un rol important în toată discuția îl va juca pregătirea pentru măsuri pe climă, pentru așa-numitul Green Deal. Pozițiile sunt foarte diferite. Abordările inițiale sunt destul de dure la majoritatea participanților și mă aștept la discuții foarte complicate astăzi", a explicat Iohannis.

"Ambiția mea este să primim bani suficienți pentru coeziune, să primim bani suficienți pentru agricultură și să avem un buget per total mai mare decât cel din perioada bugetară anterioară", a spus șeful statului, întrebat de poziția României.

Ce vrea România de la bugetul UE înainte de Consiliul European

Mai mult pe EurActiv »