Aproximativ 137.000 de cetățeni UE care nu sunt maghiari, dar au reședința în Ungaria, precum și 35.000 de cetățeni recunoscuți ca refugiați pot vota la alegerile locale din 9 iunie, și nu trebuie să se înregistreze.

La alegerile pentru Parlamentul European (PE), cetățenii UE care locuiesc în Ungaria pot decide să voteze pentru listele PE din Ungaria în locul țării lor de origine, iar pentru asta trebuie să se înregistreze. Până acum 3.600 de persoane s-au înregistrat.

În schimb, la alegerile locale, cetățenii UE cu adresă de reședință în Ungaria au în mod automat dreptul de vot atât activ, cât și pasiv: pot participa la vot și se pot lansa în competiție electorală ca și candidați, astfel încât, spre deosebire de alegerile PE, nu trebuie să fie înregistrați în registrul electoral pentru a-și exercita dreptul de vot.

Însă, cetățenii UE cu adresă rezidențială în Ungaria pot participa doar la alegerile reprezentanților în consiliile locale și ale primarilor din 9 iunie, dar nu și la alegerea reprezentanților autoguvernărilor minorităților naționale.

La alegerea reprezentanților în consiliile locale și a primarilor pot vota nu numai cetățenii maghiari și UE majori cu domiciliul în Ungaria, ci și cei recunoscuți ca refugiați, respectiv toți adulții cu drept de ședere pe termen lung, însă aceștia nu pot intra în cursa electorală ca candidați. Astfel, pe lângă cei 7,69 milioane de cetățeni maghiari cu adresă de domiciliu în Ungaria, la alegerile locale pot vota peste 35.000 de cetățeni străini recunoscuți ca refugiați sau cu permis de ședere pe termen lung, precum și 137.000 de cetățeni ai altor state membre UE cu adresă de domiciliu în Ungaria.


SURSĂ: RADOR RADIO ROMÂNIA