Consiliul European consideră că obiectivul actualizat ar trebui să fie îndeplinit în mod colectiv de către UE în modul cel mai eficient cu putință din punctul de vedere al costurilor.

Șefii de stat și de guvern au discutat joi seara despre ținta propusă de Comisia Europeană privind reducerea emisiilor poluante până în 2030.

Comisia Europeană a modificat în septembrie ținta pentru 2030, spunând că emisiile poluante trebuie să fie ”cel puțin 55” față de valorile din 1990.

Recent, Parlamentul European a votat în favoarea unui obiectiv ambițios de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră în Uniunea Europeană cu 60% până în 2030.

Consiliul European consideră că obiectivul actualizat al Comisiei ar trebui să fie îndeplinit în mod colectiv de către UE în modul cel mai eficient cu putință din punctul de vedere al costurilor.

"Toate statele membre vor participa la acest efort, ținând seama de circumstanțele naționale și de considerații de echitate și solidaritate. Toate actele legislative și politicile relevante ale UE trebuie să contribuie la noul obiectiv pentru 2030 și la îndeplinirea obiectivului neutralității climatice, respectând totodată condițiile de concurență echitabile și împiedicând relocarea emisiilor de dioxid de carbon", se arată în concluziile summitului.

Consiliul European cere Comisiei Europene să desfășoare "consultări aprofundate" cu statele membre pentru a evalua situațiile specifice și a furniza mai multe informații cu privire la impactul de la nivelul statelor membre.

Consiliul European va reveni asupra acestei chestiuni în cadrul reuniunii sale din decembrie, în vederea obținerii unui acord cu privire la un nou obiectiv de reducere a emisiilor pentru 2030 și în vederea prezentării în cadrul CCONUSC, înainte de sfârșitul anului, a contribuției stabilite la nivel național (CSN) actualizate a UE.

Înainte de discuții, Klaus Iohannis a precizat că România e dispusă să accepte "ținte destul de ambițioase", dar nu e dispusă să accepte "ținte foarte ambițioase necondiționat":

"Pentru noi este important să putem gestiona tranziția spre o țintă ambițioasă, asta însemnând, evident, să ne alegem singuri, să fim lăsați să ne alegem mixul energetic și este, de asemenea, foarte important să putem să ne alegem cum facem tranziția, ce fel de energie folosim. De exemplu, pentru România este foarte important ca în faza de tranziție să folosim gazul natural - de exemplu, cel din Marea Neagră. Deci, sunt condiții pe care le voi exprima foarte clar. Pe de altă parte, sunt dispus să discutăm ținte climatice ambițioase, fiindcă aceste lucruri sunt foarte importante și pentru noi, în România, pentru societatea românească".

Iohannis, despre țintele climatice: România vrea să aleagă modul în care face tranziția

Mai mult pe EurActiv »