Rezultatele europarlamentarelor din 23-26 mai i-au cam încurcat socotelile premierului ungar, care spera într-un rezultat slab al popularilor.

După ce Fidez a fost suspendat din PPE - e drept, cu acordul lui Viktor Orban - premierul ungar părea destul de decis să-i părăsească pe populari. El a avut diverse discuții privind o eventuală coaliție cu Matteo Salvini și alți populiști de dreapta, pe fondul ascensiunii în sondaje a acestora. Calculele lui au fost date peste cap de scrutinul din mai, unde populiștii nu au înregistrat rezultate atâ de bune pe cât se estima, iar popularii nu au pierdut atât de mult - așa cum spera el. De aici și schimbarea bruscă în discurs. Gergely Gulyas, șeful său de cabinet, folosind cuvinte "neobișnuit de conciliatoare”, a lăsat să se înțeleagă, într-un interviu acordat cotidianul german Die Welt, că Orban dorește acum să se întoarcă în PPE.

Fidesz a fost suspendat din PPE în martie, dar Orban a continuat să-i provoace pe populari și după ce nu a mai fost primit la reuniunile formațiunii. În mod ostentativ, el i-a primit la reședința sa din Budapesta, pe populiștii de dreapta Matteo Salvini (Liga) și Heinz-Christian Strache (FPÖ). Se întâmpla cu 10 zile înainte de izbucnirea scandalului Ibiza, care a dus la demisia lui Strache din partid și din guvern și, ulterior, la căderea Guvernului de la Viena.

Orban a fost prea optimist când a mizat pe un scor mai mare al populiștilor, plus că aceștia nu au reușit deocamdată să se înțeleagă asupra formării unui grup în PE. Partidul Lege și Justiție (PiS) din Polonia și Brexit, formațiunea lui Nigel Farage, nu vor să se alieze cu Liga lui Salvini și cu Alternativa pentru Germania (AfD), din cauza legăturilor acestora cu Rusia, notează Der Standard.

Dacă până acum, popularii și socialiștii aveau o majoritate confortabilă în Parlamentul European pentru a vota proiectele importante, la scrutinul din mai ambele partide au pierdut mai multe mandate și e nevoie de o reconfigurare a forțelor din Legislativul de la Strasbourg. Iar cele 13 mandate ale Fidesz nu schimbă cu nimic situația, astfel că PPE încearcă să intre într-o coaliție cu alte forțe de centru.

Portatul hvg.hu consideră că Partidul Popular European se află în situația confortabilă de a face regulile jocului în relația cu partidul lui Orban: PPE "pune condițiile și depinde de el dacă păstrează sau nu Fidesz”. De partea cealaltă, Viktor Orban simte că o plecare sau o excludere din PPE l-ar izola pe plan european, așa că încearcă o împăcare.

În interviul acordat Die Welt, Gulyas a susținut că ar fi "mai bine" pentru Fidesz să rămână alături de populari, dar, în același timp, ar fi "cel mai bine" pentru PPE să nu renunțe la formațiunea premierului ungar. Șeful cancelariei a spus chiar că, pe anumite teme, Fidesz poate coopera cu social-democrații, cu verzii și cu liberalii. Asta după ce, în luna mai, Orban susținea cu hotărâre că va părăsi PPE dacă formațiunea paneuropeană alege să formeze un bloc centrist cu social-democrații, verzii și liberalii.

Un pas înainte, unul înapoi

Săptămâna trecută, Ungaria a decis suspendarea pe termen nedefinit a lansării unui nou sistem de instanțe administrative. Legea a fost criticată de Comisia Europeană, deoarece aceste instanțe vor fi supravegheate direct de ministrul Justiției, fapt ce ar permite amestecul politic în chestiuni judiciare. Gergely Gulyas a apărat sistemul, dar a spus că dezbaterile iscate la Bruxelles au pus sub semnul întrebării "pe nedrept” independența justiției. 

Dar "cumințirea” lui Orban n-a durat mult.

Marți, Guvernul a trimis în Parlament un proiect de lege controversat prin care încearcă să preia controlul asupra rețelei de cercetare din cadrul Academiei Ungare de Științe (MTA). În pofida protestelor din Budapesta, Executivul vrea să preia controlul financiar asupra instituției, punând astfel în pericol independența comunității științifice și reducânt la tăcere vocile critice.

Deocamdată, Manfred Weber - reales șef al Grupului PPE din Parlamentul European - a respins cererea Fidesz de a avea un vicepreședinte, amintind că în martie s-a stabilit că formațiunea lui Viktor Orban nu va lua parte la reuniunile Partidului Popular European.

Politicianul german a reamintit că mesajul către Fidesz a fost foarte clar: e nevoie de schimbări în politica Guvernului ungar, dacă vor să revină în PPE, notează Hungarytoday.hu.

Cu siguranță, el nu poate uita prea ușor atacurile lui Orban la adresa lui și faptul că i-a retras sprijinul pentru candidatura la conducerea Comisiei Europene. 

Pe de altă parte, Manfred Weber a spus că problema apartenenței Fidesz la PPE e în mâinile lui Herman Van Rompuy, nu în cele ale Executivului de la Budapesta. Fostul șef al Consiliului European conduce comitetul de evaluare format din "cei trei înțelepți". Aceștia pregătesc un raport privind strategia popularilor pe termen lung și vor decide vara aceasta soarta relației dintre PPE și Fidesz.