Europa este printre liderii mondiali în materie de acoperire a vaccinării, deși nu a păstrat doar pentru ea vaccinurile la care a avut acces, a spus Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, în discursul privind Starea Uniunii.

UE a luat decizia de a „lucra împreună” împotriva crizei sanitare pentru a se asigura că vaccinurile ajung în fiecare colț al UE, precum și pentru a acționa în fața recesiunii provocate de pandemie și împotriva crizei climatice.

Dar „o pandemie este un maraton, nu un sprint”. „Trebuie să ne asigurăm că nu va deveni o pandemie a celor nevaccinați”, a spus von der Leyen, notând divergențele îngrijorătoare dintre statele UE în materie de vaccinare.

Pe de altă parte, șefa Comisiei a reiterat că pentru oprirea pandemiei este nevoie de acțiune în întreaga lume, nu doar pe continentul european.

„Suntem singurii care au împărțit jumătate din producția de vaccinuri cu restul lumii”, a spus miercuri Ursula von der Leyen, într-un discurs susținut în plenul Parlamentului European, la Strasbourg.

Dar nu este momentul să ne complacem, a adăugat ea, spunând că este nevoie să crească, la nivel mondial, capacitatea de producție a vaccinurilor, precum și ritmul de administrare a acestora.

În același timp, UE va continua donațiile de vaccinuri către regiunile cu un acces redus la acestea.

„Prima și cea mai urgentă prioritate a noastră este să accelerăm vaccinarea la nivel mondial”, a spus von der Leyen. „Ne-am angajat deja să distribuim 250 de milioane de doze de vaccin. Pot anunța astăzi că misiunea noastră va adăuga încă 200 de milioane de doze până la jumătatea anului viitor”, a mai declarat șefa Comisiei Europene.

De asemenea, Uniunea trebuie să se pregătească de viitoarele pandemii, a subliniat ea.

„Anul trecut spuneam că a sosit momentul să creăm o uniune europeană a sănătății. Astăzi, trecem de la vorbe la fapte. Prin propunerea noastră, activitatea Autorității UE pentru pregătire și răspuns în caz de urgență sanitară va demara”, a punctat von der Leyen.

Ea a spus că Europa are deja capacitatea de inovare și cea științifică, cunoștințele din sectorul privat și autoritățile naționale competente necesare.

„Acum nu ne rămâne decât să le reunim, adăugând inclusiv o finanțare masivă. Prin urmare, propun o nouă misiune de pregătire și reziliență în materie de sănătate pentru întreaga UE. Iar aceasta ar trebui să fie susținută de o investiție din cadrul Echipei Europa în valoare de 50 de miliarde de euro până în 2027”, a spus șefa Comisiei. 

„Pentru a ne asigura că niciun virus nu va mai transforma vreodată o epidemie locală într-o pandemie mondială. Nu există vreun randament al investițiilor mai bun decât acesta”.

 

Anul următor va fi un nou test de rezistență pentru Uniunea Europeană, vor exista noi provocări legate de pandemia de COVID-19, care vor genera fracturi tot mai adânci. Dar Uniunea Europeană va fi mai puternică dacă va semăna mai mult cu Next GenerationEU, programul de relansare introdus de Comisie pentru a ajuta Europa să își revină după pandemie, a mai spus Ursula von der Leyen.

Șefa Comisiei a punctat și că UE a acționat rapid pentru a ajuta economia și muncitorii din Europa.

„Am tras învățăminte din trecut, când am fost prea dezbinați și am acționat cu prea multă întârziere. Iar diferența este evidentă: data trecută a fost nevoie de 8 ani pentru ca PIB al zonei euro să revină la nivelurile de dinainte de criză. De data aceasta, ne așteptăm ca 19 țări să revină la nivelul de dinainte de pandemie anul acesta, iar restul – anul viitor”, a spus von der Leyen.

Ea a spus că, prin NextGenerationEU, UE va investi atât în redresarea pe termen scurt, cât și în prosperitatea pe termen lung.

„Vom aborda aspectele structurale ale economiei noastre: de la reformele pieței forței de muncă din Spania la reformele sistemelor de pensii din Slovenia sau la reforma fiscală din Austria.

Vom investi mai mult ca niciodată în tehnologia 5G și în fibră. Dar și mai importante sunt investițiile în competențele digitale. Această sarcină are nevoie de atenția liderilor și de un dialog structurat la nivel înalt”, a punctat Ursula von der Leyen.

******************************

Dezbaterea asupra stării Uniunii Europene are loc în fiecare an în luna septembrie și reprezintă un moment-cheie pentru a demonstra responsabilitatea Comisiei Europene față de reprezentanții UE aleși în mod democratic.

Președintele Parlamentului European, David Sassoli, nu prezidează sesiunea plenară de miercuri din cauza unei afecțiuni apărute peste noapte. În urma unor consultații medicale, i s-a recomandat să se odihnească, a declarat Roberto Cuillo, purtătorul de cuvânt al președintelui Sassoli, potrivit unei declarații publicate pe site-ul Legislativului UE.