Ajutorul umanitar acordat R. Moldova şi anunţat miercuri de Klaus Iohannis este în valoare de 16,69 milioane de lei.

Anunţul a fost făcut joi de purtătorul de cuvânt Dan Suciu, după şedinţa de guvern.

Acesta constă în produse alimentare de bază — făină, zahăr, mălai, paste făinoase, conserve de carne, de pate, de legume, dar și în păcură pentru încălzire.

"Transportul acestor produse se realizează prin mijloacele auto din subordinea Administrației Rezervelor de Stat. Pentru păcură este nevoie de o alocare suplimentară de fonduri de 3.130.000 lei din Fondul de rezervă bugetară pentru a suplimenta bugetul MAI care va coordona acest transport”, a spus purtătorul de cuvânt al guvernului.

Ajutorul "ține cont de necesități locale în anumite sate și comune din Republica Moldova care trec printr-o perioadă dificilă", a mai spus Suciu.

Potrivit unor surse oficiale citate de Agerpres, Guvernul ar putea acorda în perioada următoare din fondurile Ministerului Dezvoltării și un grant nerambursabil de un milion de euro pentru proiecte de utilitate publică în Republica Moldova.

Ajutorul umanitar a fost anunţat miercuri de preşedintele Klaus Iohannis în cadrul unei conferinţe comune de presă cu omologul moldovean Nicolae Timofti, la Palatul Cotroceni.