Alături de salariile și pensiile mici și lipsa locurilor de muncă, corupția este cea mai stresantă problemă a moldovenilor, potrivit sondajului „Realități socio-politice”, realizat de „CBS-AXA” la comanda IDIS ”Viitorul”, transmite Report.md.

„Problema corupției se regăsea întotdeauna în lista dificultăților enumerate de cetățeni în sondaje, atunci când erau rugați să le spună pe trei cele mai importante. Însă în ultimii doi-trei ani, după toate turbulențele politice și scandalurile legate de corupție, ponderea celor care prezentau corupția în Top-3 probleme ale Republicii Moldova, a început să crească. La începutul anului 2016, corupția se regăsea pe locul trei. Iar acesta este primul sondaj în care corupția s-a clasat pe primul loc”, a remarcat Vasile Cantarji, manager de proiecte la CBS-AXA.

În opinia lui, la modul cum percep moldovenii fenomenul corupției au contribuit discuțiile publice tot mai frecvente despre această problemă, investigațiile jurnalistice, scandalurile de corupție și acuzațiile pe care și le-au adus diferiți lideri politici.

De asemenea, discuțiile despre furtul miliardului de dolari din sistemul bancar al țării a contribuit la o percepție mai accentuată a fenomenului corupției, scrie Report.md.

Recuperarea miliardului - prin confiscarea averilor celor vinovați

Întrebați despre decizia Guvernului de a pune pe seama cetățenilor datoria celor trei bănci falimentare care au primit infuzii de la BNM, peste 86 la sută din respondenți au spus că banii ar trebui recuperați prin confiscarea averilor celor implicați în jaf. Totodată, 67% au pledat pentru sentințe de condamnare la închisoare a celor vinovați. Vinovate de ”jaful secolului”, dar și de sărăcia din țară sunt, în opinia cetățenilor, grupările de oligarhi.

Cetățenii s-au pronunțat și pentru schimbarea sistemului de guvernare. Aproape 60% dintre cei chestionați au optat pentru „republică prezidențială”. De asemenea, o treime (35%) din respondenți spun că și-ar dori schimbarea actualului sistem electoral – din cel pe liste de partid cu unul mixt, deoarece își doresc o reprezentare  directă a intereselor cetățenilor. Altă treime (aproximativ 32%) nu vrea schimbarea actualului sistem electoral.

Citiți articolul complet pe Report.md.