Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, a declarat, într-un interviu pentru Radio Chișinău, că este nevoie de mai multă presă de limba română în Republica Moldova.

De asemenea, și publicul din România necesită mai multe informații despre realitățile din Republica Moldova,consideră ministrul.

"Avem nevoie de mai multe valori deontologic europene în presa de pe ambele maluri și avem nevoie să ne cunoaștem mai bine jurnaliștii din Republica Moldova și pe cei din România", a declarat oficialul român, prezent la Chișinău pentru ședința Consiliului Consultativ Mass-Media Republica Moldova-România.

Oficialul a precizat că România finanțează instituții media în limba română și ia măsuri concrete pentru a susține presa de limba română din Republica Moldova, iar în cadrul acestei reuniuni, ministrul delegat Dan Stoenescu a lansat și câteva proiecte concrete: "Vom începe împreună stagii de perfecționare pentru jurnaliștii din România și Republica Moldova. Ne dorim mai multă presă din România în Republica Moldova și invers. Republica Moldova nu este îndeajuns de cunoscută în România", scrie radiochisinau.md.


Totodată, el a menționat că instituția pe care o coordonează a avut și va avea proiecte pentru susținerea etnicilor români din afara granițelor, inclusiv din comunitățile istorice. Un proiect pilot în acest sens va fi "ambasadorii limbii române" prin care vor fi finanțați voluntari de la universități românești să vină în zone rurale din comunitățile istorice să predea limba română și să aibă contact cu românii din aceste zone.

De asemenea, România intenționează să deschidă centre de informare similare celui de la Universitatea de la Comrat în orașul Ismail, din regiunea Odesa, și la Bălți: "Este important ca românii să știe că statul român este un partener de încredere pentru dezvoltarea Republicii Moldova", a declarat Dan Stoenescu.