Igor Dodon vrea să sărbătorească proclamarea Republicii Găgăuzia
Deși Constituția spune că Găgăuzia este teritoriu subordonat Republicii Moldova, șeful statului Igor Dodon va participa la celebrarea proclamării "Republicii Găgăuzia” și Ziua orașului Comrat, scrie presa de la Chișinău.
Conform Constituției Republicii Moldova, Găgăuzia are statut de autonomie și este teritoriu subordonat Republicii Moldova. În ciuda acestui fapt, președintele Igor Dodon intenționează să sărbătoarească "Proclamarea Republicii Găgăuze", scrie Timpul.md.
Anunțul a fost făcut de șeful statului printr-un mesaj scris în limba rusă pe Facebook.
"Am avut o întâlnire de lucru cu bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah, în care am discutat despre situația din țară. Am acceptat invitația de a participa pe 19 august la «Ziua Proclamării Republicii Găgăuzia»",
a scris Igor Dodon.
Independent.md menționează că 19 august nu este ziua oficială a orașului Comrat. Găgăuzii sărbătoresc în această zi proclamarea "Republicii Găgăuze", care și-a anunțat independența la 19 august 1990, la congresul deputaților de toate nivelurile din sudul Republicii Moldova.
În 1990, îngrijorați de o eventuală reunire a Moldovei cu România, raioanele Comrat, Vulcănești și Ceadîr-Lunga au proclamat RSS Găgăuzia în cadrul URSS.
Autoritățile de la Chișinău au declarat atunci hotărârea neconstituțională și astfel a început un șir de tensiuni separatiste care au fost aplanate abia în 1995, când Parlamentul Moldovei a recunoscut autonomia teritorială a găgăuzilor și a adoptat Legea cu privire la statutul juridic special al Găgăuziei.
Din acel moment formațiunea separatistă și-a încetat existența, însă
găgăuzii marchează crearea Găgăuziei pe 19 august, și nu pe 24
decembrie, când a fost adoptată Legea privind statutul Autonomiei
Găgăuze.
Concert pentru a celebra o zi controversată
Astfel, Dodon va organiza la 24 august un concert în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, "cu prilejul aniversării a 73-a a Operațiunii Iași-Chișinău".
"La ora 19:00, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, va avea loc un concert festiv. Pe scenă vor evolua Orchestra Prezidențială, corul Arhieresc de la Mănăstirea Curchi și artistulul emerit al Rusiei, Grigori LEPS", menționează Dodon pe pagina sa de Facebook.
Dodon îi invită la concert "pe toți, indiferent de viziunile și preferințele politice, cărora le este scumpă memoria eroilor căzuți pentru eliberarea Moldovei, să participe la acțiunile cu prilejul acestei zile".
Ziua de 24 august 1944 este una controversată. Chiar dacă România Mare a fost eliberată de sub controlul fascist, în urma operațiunii Iași-Chișinău a pierdut Basarabia și Bucovina de Nord, care au fost anexate la Uniunea Sovietică. Majoritatea istoricilor consideră această zi drept una a ocupației sovietice.
Comentarii