Declarația a fost făcută de purtătoarea de cuvânt a MAE de la Moscova, Maria Zaharova, în cadrul unei emisiuni la postul de televiziune Rossia 1, transmite Agora.md. Aflat în Rusia, Dodon promite să repare greșeala autorităților din țara sa.

UPDATE

Potrivit Ria Novosti, preluată de Unimedia.md, Ministerul de Externe a trimis o notă informativă Ambasadei Moldovei la Moscova. Diplomații moldoveni trebuie să părăsească Rusia în decurs de trei zile.

Ria Novosti nu scrie care sunt diplomații moldoveni expulzați.

+++

”Republica Moldova ne reamintește foarte mult Statele Unite ale Americii. Nu știu pe cât asta sună optimist pentru R. Moldova, dar ea se aseamănă cu SUA și nu pe partea pozitivă, ci pe cea negativă. Tema Rusiei, a ambasadelor ruse, a diplomaților ruși devine un instrument de lupte politice pe interior”, a declarat Maria Zaharova.

Ea a precizat că Ambasada Rusiei la Chișinău a primit nota Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al R. Moldova, în care se spune că mai mulți diplomați ruși urmează să părăsească teritoriul țării, fiind declarați persona non grata.

Această decizie vine pe linia Guvernului de la Chișinău, a explicat Zaharova.

”Ceea ce rămâne clar, având în vedere pozițiile diametral opuse luate de diferite ramuri ale puterii de la Chișinău, până la urmă avem de a face cu lupte politice pe plan intern. O situație asemănătoare se întâmplă acum în Statele Unite ale Americii. Este vorba despre cazul ambasadorului rus la Washington, Serghei Kisliak, numele căruia este folosit în luptele murdare între politicienii americani”, a mai spus purtătoarea de cuvânt, relatează Agora.md.

Dodon, din nou la Moscova

Președintele moldovean, Igor Dodon, a avut o reacție extrem de dură la adresa Uniunii Europene, NATO și Statele Unite, considerând că acestea ar avea legătură cu decizia MAE de la Chișinău.

Prorus convins, Igor Dodon se află, din nou, în Rusia, pentru a participa, începând cu 1 iunie, la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg.

Președintele a declarat va încerca să repare ”greșeala eurounioniștilor” de la Chișinău privind expulzarea diplomaților ruși.