R. Moldova: Fostul premier Vlad Filat, condamnat la 9 ani de închisoare
Fostul premier Vlad Filat a fost condamnat, luni, la 9 ani de închisoare, pentru corupere pasivă și trafic de influență. Sentința poate fi contestată la Curtea de Apel, relatează Unimedia.md.
Totodată, instanța a decis retragerea ”Ordinului Republicii” cu care a fost decorat Filat, achitarea unei amenzi de 60.000 de lei, confiscarea tuturor bunurilor obținute din remunerarea ilicită și confiscarea bunurilor care reprezintă contravaloarea prejudiciului.
Filat a fost lipsit de dreptul de a ocupa funcții de răspundere timp de cinci ani.
Fostul premier a fost arestat în octombrie 2015, în urma unui autodenunț al primarului de Orhei, Ilan Shor.
Sentința poate fi contestată la Curtea de Apel.
Filat s-a declarat nevinovat și a spus că hotărârea magistraților este ilegală.
"Este o sentință ilegală. Faptul că acest proces nu a fost public demonstrează că hotărârea este ilegală. Trebuia să vedeți probele prezentate de procurori. Nu sunt veridice. Mă voi adresa la CEDO”, a declarat Vlad Filat.
Procurorii au cerut 19 ani de închisoare pentru fostul premier, pe care-l acuză de corupere pasivă și trafic de influență în legătură cu devalizarea Băncii de Economii.
Comentarii