Fostul președinte al României, Traian Băsescu, și soția sa Maria au depus cereri pentru obținerea cetățeniei Republicii Moldova, a confirmat serviciul de presă al Președinției moldovene pentru Radio Chișinău.

Cererea de obținerea a cetățeniei Republicii Moldova a fost depusă de către fostul președinte al României, Traian Băsescu, și soția sa, pe 8 martie 2016, iar acum se află la etapa de avizare din partea mai multor instituții.

Ulterior, va fi examinată de către șeful statului, potrivit serviciului de presă al președinției R. Moldova.

Deși termenul legal este de un an, solicitarea fostului președinte român ar putea fi examinată în regim prioritar, fiind vorba despre o persoană cu statut special, a precizat pentru Radio Chișinău, Ana Samson, consultant principal pentru relații publice al Președinției.

Traian Băsescu a declarat de mai multe ori că își dorește să devină cetățean al Republicii Moldova.

Pe 2 aprilie 2015, în prima vizită la Chișinău după plecarea de la Cotroceni, Traian Băsescu a  declarat că va veni cu solicitarea de a deveni cetățean al R. Moldova când o va permite situația politică din această țară.

"Anterior am declarat că, în prima vizită efectuată la Chișinău, în calitate de fost președinte, voi solicita să primesc cetățenia moldovenească. Nu am făcut-o fiindcă situația politică din Moldova nu este propice pentru așa ceva. Voi veni ulterior cu solicitarea de a deveni cetățean al Republicii Moldova", a declarat fostul președinteTraian Băsescu, aflat în vizită la Chișinău, la invitația președintelui Nicolae Timofti, relatează Unimedia, preluată de Mediafax.