Compania de stat Transgaz a depus, printr-o firmă înregistrată la Chișinău, o ofertă de cumpărare a Vestmoldtransgaz, din vânzarea căreia Guvernul Republicii Moldova vrea să obțină minim 9 milioane de euro.

Transgaz a anunțat joi că Eurotransgaz SRL, societate înființată la Chișinău al cărei unic asociat este, a depus cererea de participare la concursul investițional de privatizare a Întreprinderii de Stat (I.S.) Vestmoldtransgaz.

„I.S. Vestmoldtransgaz este operatorul de sistem de transport gaze naturale care gestionează pe teritoriul Republicii Moldova interconectorul Iași-Ungheni și a fost inclus de Guvernul Republicii Moldova în lista companiilor scoase la privatizare în luna octombrie 2017. Eurotransgaz SRL a luat ființă în baza deciziei acționarilor SNTGN Transgaz SA, exprimată prin Hotărârea nr. 10 a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor din data de 12 decembrie 2017”, precizează comunicatul citat.

Transgaz este operatorul tehnic al Sistemului Național de Transport (SNT) gaze naturale și este controlat de statul român.

Anterior, Agerpres relatase, citând surse apropiate tranzacției, că oferta a fost acceptată de către autoritățile de la Chișinău, fiind conformă cu caietul de sarcini.

Potrivit unui anunț al Agenției Proprietății Publice din Republica Moldova, citat de Radio Chișinău, prețul inițial de vânzare al societății Vestmoldtransgaz este de 180 de milioane de lei moldovenești (circa 9 milioane de euro). Cumpărătorul va avea obligația de a investi în companie 93 de milioane de euro, pe durata primilor doi ani după preluarea acesteia.