Comitetul Internațional Olimpic și comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice de la Tokyo au decis amânarea competiției din acest an pentru 2021, în contextul pandemiei de COVID-19.

Jocurile Olimpice erau programate în perioada 24 iulie-9 august.

Soarta Jocurilor Olimpice de la Tokyo a fost decisă în urma unei ședințe telefonice de marți, în care premierul japonez Shinzo Abe și Thomas Bach, președintele Comitetului Internațional Olimpic au discutat împreună cu alți oficiali implicați în organizarea competiției evoluția pandemiei de coronavirus și efectele acesteia asupra pregătirilor sportivilor.

Japonia a făcut eforturi deosebite pentru a menține epidemia sub control, dar situația din restul lumii se deteriorează, au remarcat participanții, potrivit unui comunicat al CIO.

Ca urmare, pe baza datelor prezentate de Organizația Mondială a Sănătății, premierul Abe și președintele CIO au decis că Olimpiada de vară cu numărul 32 va fi reprogramată, nu mai târziu de vara anului 2021, pentru a asigura sănătatea sportivilor.

Dar liderii au decis ca flacăra olimpică să rămână în Japonia, ca „un simbol al speranței în aceste vremuri tulburi”. De asemenea, jocurile vor păstra 2020 în titulatura oficială.