Activitatea tenisului profesionist a fost una dintre cele mai afectate de extinderea coronavirusului la nivel mondial. Începând de la jumătatea lunii martie, a devenit tot mai limpede că spectacolul oficial al disciplinei de la fileu va fi întrerupt pentru o perioadă considerabilă. O urmare a contextului respectiv este că numeroși jucători au parte de o pauză nemaiîntâlnită în carierele lor.

Intervalul aparte de repaus ne permite tuturor să realizăm importanța anumitor performanțe în raport cu trecerea timpului. Urmând ideea expusă anterior, putem să ne reamintim că, exact în urmă cu doi ani, a avut loc un eveniment major pentru sportul românesc.

În condițiile unui an competițional obișnuit, turneul de la Roland Garros ar fi fost deja încheiat. Trofeele Suzanne Lenglen, respectiv, Cupa Muschetarilor ar fi ajuns în mâinile unor posesori (vechi sau noi). Însă, stagiunea 2020 a fost întreruptă, iar actualul moment îngăduiește o privire retrospectivă asupra celor întâmplate pe 9 iunie 2018. Acea zi putea, într-o măsură mai mică sau mai mare, să determine traiectoria ulterioară a unei cariere devenite, între timp, unică în tenisul feminin autohton.

Așadar, în urmă cu doi ani, Simona Halep (la acea vreme, ocupanta locului 1 WTA) o întâlnea pe Sloane Stephens (a zece favorită în 2018) în ultimul act al Openului Francez. Ambele combatante veneau după două săptămâni convingătoare, la nivel ridicat. Pe de o parte, jucătoarea din Statele Unite reușise un parcurs suprinzător pentru multă lume, trecând în semifinale de compatrioata sa, Madison Keys. Pe de altă parte, însă, românca sosise în capitala din Hexagon cu așteptări ridicate, iar jocul prestat pe parcursul competiției a atins cote remarcabile. Semifinala contra Garbiñei Muguruza arătase o consistență de excepție, susținută de mult curaj și de o agresivitate controlată excelent.

În ciuda unor prestații memorabile, cel mai important obstacol rămânea pentru româncă ultimul act. Ea evoluase până atunci în alte două finale pe zgura pariziană (în 2014 și 2017), pe care le cedase după întâlniri dramatice. În plus, Halep disputase (anterior, în 2018) și trofeul de Mare Șlem de la Melbourne. Înfrângerea suferită, de asemenea în trei seturi, împotriva lui Caroline Wozniacki se dovedise cel puțin la fel de amară.

Luând toate elementele de mai sus în considerare, presiunea era, în cea mai mare măsură în terenul tenismenei din Constanța. Stephens își adjudecase deja turneul major de la New York, în sezonul precedent întâlnirii de pe tărâm francez. Partida a început echilibrat, totuși cu americanca fiind jucătoarea mai sigură pe propriile lovituri. În aceeași măsură, felul în care ea rezista în defensivă devenea realmente uluitor. Eleva lui Kamau Murray nu era neapărat recunoscută pentru abilitatea de a se apăra cu succes în schimburile lungi de mingi.

Presiunea reiterată și mai sus, apăsa, cu siguranță puternic, asupra româncei. Primul act se încheia în favoarea lui Stephens, cu 6 – 3. Mai mult, Sloane a început excelent și manșa a doua, conducând cu 2 – 0. Situația în cauză oglindea aproape perfect poziția din care Jelena Ostapenko revenise în finala din 2017 de pe Philippe Chatrier, chiar în fața Simonei Halep: având un set și cel puțin un break* în spate.

Nemaiavând nimic de pierdut, după cum a și recunoscut ulterior, la interviul acordat de Eurosport, sportiva noastră a presat chiar mai mult. În game-ul al treilea, și-a ajudecat patru puncte consecutiv avansând către fileu. După acea secvență și de la împlinirea unei ore de tenis, aspectele confruntării au început să se schimbe. Rezistența americancei s-a disipat gradual, în vreme ce Halep își înlătura tot mai mult emoțiile. Setul secund i-a revenit româncei după un pasaj de joc strâns, cu 6 – 4. Secvența decisivă a regăsit-o pe Simona preluând autoritar controlul disputei. Câteva schimburi extraordinare îi deschideau liderului mondial un avantaj de 5 – 0.

Primul turneu de Mare Șlem se afla la doar câteva schimburi distanță. În urma a 123 de minute, finala de la Paris se încheia cu 3 – 6; 6 – 4; 6 – 1 în favoarea Simonei Halep. Astfel, ziua de 9 iunie 2018 a marcat un moment imens, mai ales din perspectivă morală, în cariera ei.

Acum, la exact doi ani distanță, putem afirma fără teamă că statutul de cea mai mare tenismenă din istoria României nu mai este în dubiu. Triumfurile de la Roland Garros și Wimbledon, alături de constanța ieșită din comun arată, o fac pe sportiva de 28 de ani în prezent, reprezentanta de seamă a sportului alb din țara noastră.