Într-o perioadă în care diversitatea handbalistică devine excepțională din puncte multiple ale observării, mizele continuă să crească la cel mai înalt nivel. Precum a fost demn de remarcat în săptămânile precedente, efectivele autohtone din cadrul competițional al continentului european au format ipostaze excepționale, privind către latura feminină. Indiferent de natura diferențelor finale, duelurile de factură internațională purtate de CSM București și SCM Râmnicu Vâlcea, pe de o parte, respectiv cele viitoare dintre Dunărea Brăila și Minaur Baia Mare (în cadrul EHF European League), pe de alta cimentează o asemenea afirmație. Însă, un alt progres al disponibilității și dedicației întrepătrunde la fel de bine latura sportului practicat la semicerc pe care țara noastră obișnuia să o asimileze cu gloria absolută. Deși termeni asemănători nu oglindesc nici pe departe realitatea actuală, acțiunile recente puteau purta în prezent către isprăvi demne.

Pentru a fi mai exacți, ne vom îndrepta atenția asupra reprezentativei masculine tricolore a țării noastre. Drumul către atingerea de repere precum s-au înregistrat în secolul anterior nu se arăta deloc facil. În fapt, campaniile accederii la nivelurile superioare (considerate fără îndoială a include exclusiv turneele finale continentale) se extind la peste doi ani calendaristici, în multiple faze.

Evident, viitoarea competiție principală, organizată de Slovacia și Ungaria nu va prezenta o eschivă. Deși numărul record al formațiilor care își vor obține biletele decretat recent – anume 24 de națiuni – a fost menținut, călătoria până spre iarna din 2022 va fi fost la fel de necruțătoare, în termeni sportivi. De aceea, fiece duel purtat, începând mai ales din noiembrie 2020, devenea crucial pentru o națională a seniorilor ce nu accesese la un Campionat European (standardul handbalistic absolut) în prezentul mileniu.

Fiind acum la 25 de ani în urma acelui moment, speranțele reale se întrevedeau din nou foarte clar. O formație în dezvoltare ghidată de un tehnician încrezător făcea pași repezi în direcția potrivită. Rareș Fortuneanu și-a văzut aplicat în manieră imediată impactul pozitiv asupra coordonării lotului masculin. Semnele încurajatoare se iviseră încă de la momentul deplasării în Scandinavia. Cedând la doar trei lungimi contra Suediei, zimbrii au transformat plusul de moral obținut la Göteborg într-o prestație crucială impresionantă contra selecționatei din Muntenegru.

Un succes înregistrat atât de clar (36 – 27) la Baia Mare oferea pe lângă avantajul ierarhic al Grupei preliminare 8, o întâietate la nivelul psihologic al duelului direct pentru accesul direct pentru turneul final. Chiar și astfel, calculele intermediare urmau să rămână complicate prin prisma intervalelor lungi de pauză între jocuri, ajunse actualmente chiar la patru luni. Ele puteau duce la schimbări importante în complexitatea loturilor, fapt ce ajungea ulterior să fie confirmat. În plus, influențe la fel de mari puteau fi aduse de forma prezentată de gruparea cotată inferior, orientându-ne strict la calculele hârtiei.

Prin urmare, indiferent de circumstanțele precedente, formația statului Kosovo reprezenta un pion foarte important în cadrul seriei finale de calificare. Duritatea oponenților era ilustrată inclusiv la nivel declarativ de către proaspătul selecționer autohton. În pofida unui statut de favoriți evidenți, îndeplinirea a două triumfuri (țelul final al unei reale duble întâlniri) nu se putea realiza facil. Desigur, analiza realizată la o primă vedere nu ar fi rezultat într-o concluzie în dubiu, ținând cont de performanțele recente. Nu trebuie lăsat la o parte nici faptul că indisponibilitățile numeroase pentru înfruntarea din capitala kosovară adăuga suplimentar asupra presiunii handbaliștilor români. Absențele erau bifate în dreptul sportivilor campioanei masculine a Ligii Naționale, Dinamo. Contextul dat amplifica suplimentar nivelul de concentrare ce trebui etalat, atât la București, cât și pe parchetul străin. Sala Sporturilor și Tineretului din Priștina nu putea permite accesul fanaticului public ex-iugoslav, fapt care s-a dorit a conta enorm. Cu siguranță însă, jucătorii și-au putut reactiva alte surse de motivație, în a destabiliza pe teren propriu calculele echipelor superioare valoric.

Privind retrospectiv, așadar, desfășurarea partidei din Kosovo putea fi, în teorie, profund afectată de toate elementele amintite până acum. Însă, puțini pasionați puteau anticipa exact cursul pe care evenimentele propriu-zise aveau să se îndrepte. După un debut care a arătat în mare măsură conform așteptărilor, cu două sisteme defensive care au susținut un grad deosebit de ridicat al agresivității, lucrurile începeau să se așeze în registrul dorit de formația autohtonă. Cursivitatea ofensivă era adusă la cotele dorite mai ales prin contribuția excepțională adusă de Demis Grigoraș și Radu Bujor. Sportivul care își continua aventura de la Chambéry a utilizat exemplar întregul său set de atuuri, distribuind cu mare succes poziții favorabile pentru ceilalți colegi. După ce coordonatorul a pus stăpânire pe ritmul întâlnirii, replica ex-iugoslavă devenea mai puțin acidă.

Din nefericire, o ultimă fază bine desenată a primei reprize nu aducea rezultatul dorit, în creșterea avantajului la șapte lungimi improbabil remontabile. În schimb, actul secund a plecat de la 14 – 9, iar gazdele l-au putut adopta imaculat. Diferența nu a mai crescut, judecând invers proporțional cu încrederea kosovară. Denis Terziqi și Valon Dedaj și-au impulsionat afectiv coechipierii din perspectiva propriilor prestații, lipsite de orice ezitări. Creșterea în productivitate din partea outsiderilor survenea totuși și pe fondul unei scăderi drastice a eficienței adverse, în ambele faze ale jocului. Treptat, în ultimele 10 minute, Kosovo a restabilit egalitatea regulat, urmând chiar să preia conducerea și să spere la succesul istoric dorit. Românii s-au regrupat suficient de rapid pentru a putea evita înfrângerea, urmând să aibă un ultim atac mai controversat la dispoziție. O pătrundere finală nu a adus acordarea unei aruncări de la șapte metri, care putea fi acordată mai ușor conform regulamentului ultimelor 30 de secunde. Repunerea din 9 metri a rezultat într-o încercare nereușită a lui Andrei Buzle, iar tabela indica scorul final de la Priștina, drept 23 – 23.

După o scădere în joc atât de puțin așteptată, naționala României nu a avut, în cele din urmă, un membru care să treacă de patru reușite. Rezultatul nedorit care deschidea calculele calificării putea fi parțial neutralizat printr-o victorie devenită virtual obligatorie pe teren propriu. Temerile selecționerului Rareș Fortuneanu au ajuns să fie dureros confirmate cu privire la atenție. Elementul respectiv era mai mult decât obligatoriu pentru toate cele 60 de minute petrecute într-o Sală Polivalentă care tranșase în ziua anterioară soarta duelului feminin autohton din Liga Campionilor.

Căutând să ilustreze din nou aparent evidenta superioritate valorică în fața omologilor din Kosovo, tricolorii au tratat cu o atitudine pozitivă secvențele incipiente de pe teren propriu. Demonstrând că ecartul construit în seara de miercuri nu a fost deloc întâmplător, ei au preluat rapid inițiativa morală. De asemenea, în absența majoră a publicului partizan, ocupanții locului intermediar secund în Grupa 8 au arătat o dorință superioară de joc. Abordând mult mai dezinvolt și limpede startul de partidă, ei au găsit soluțiile de a destabiliza defensiva inovativ agresivă a balcanicilor. Drept consecință, până în minutul al treilea, un avantaj consistent era format la 3 – 0. Replica desfășurării disputei precedente părea puțin probabilă, românii accelerând cu aproape fiecare ocazie avută la dispoziție.

Ulterior însă, pe cât de simplă a părut desprinderea inițială, pe atât de complicată avea să se dovedească gestionarea ei. Fiind conectați la maximum în tentativa unui nou rezultat realmente excepțional, jucătorii din Kosovo au aplicat aceleași criterii defensive, prin intermediul cărora mișcarea să devină incomodă pentru oponenți. Rezultatele se vedeau imediat, printr-o primă reușită pe contraatac ce a impulsionat formația ex-iugoslavă. În pofida unei noi prestații timpurii excelente pentru Demis Grigoraș (prin egalarea totalului izbânzilor de joi), defensiva autohtonă arăta numeroase semne de slăbiciune. Specularea lor a fost împlinită de către același Valon Dedaj. Experimentatul atlet din Priștina puncta în multiple rânduri pentru a reduce deficitul. Treptat, inițiativa se îndrepta în tabăra kosovară, egalarea fiind înregistrată până la finalul primului sfert de joc. Printr-o abilitate colectivă excepțională, oaspeții rezistau cu mare succes și în fața unei situații de multiplă inferioritate. Urmarea o reprezenta opoziția unei desprinderi așteptate.

Dimpotrivă, intrarea la cabine a fost precedată de o secvență dureroasă care a văzut echipa lui Rareș Fortuneanu epuizându-și majoritar soluțiile eficiente. Coordonatorul Cristian Fenici izbutea să pătrundă pozitiv către buturile unui Haris Berisha, care nu s-a mai lăsat însă învins de un alt adversar. Odată ce atleții echipați în albastru au căpătat întâietatea și pe tabelă (prin intermediul a trei reușite consecutive) contextul părea să se acutizeze dramatic. Oportunitățile de contraatac semnalau noi aspecte ce necesitau largi îmbunătățiri. Spre deosebire de precedenta înfruntare, ghidată suficient de confortabil măcar până la pauză, românii își vedeau deficitul extins la 12 – 16 înaintea actului final. Neverosimil, judecând cel puțin după dispoziția inițială, handbaliștii autohtoni erau dominați mai clar decât în oricare alt moment al confruntării de pe parchetul străin.

Auspiciile se prezentau îngrijorător în special din perspectiva pură a calculelor calificării. Lăsând la o parte prestația sub așteptări, victoria reprezenta singura variantă realistă pentru menținerea unei poziții favorabile. În scopul respectiv, repriza secundă ilustra o imensă provocare psihologică, dar și valorică finalmente. Totuși, evoluția outsiderilor teoretici din Sala Polivalentă continuă să demonstreze contrariul. Mârindu-și ecartul la cinci lungimi, reprezentativa provenită din fosta națiune iugoslavă și-a păstrat imaculată precizia fazei de apărare. Drept răspuns, selecționerul român a mizat pe strategia implementării jocului în superioritate (fără prezența goalkeeperului între buturi).

Rezultatele s-au văzut foarte rapid, spațiile suplimentare fiind exploatate constant de către Gabriel Bujor. Treptat, agresivitatea defensivă a complimentat-o ideal pe cea din atac, diferența începând să scadă simțitor. Singurele momente excepționale au fost aduse de Valon Dedaj care și-a găsit coechipierii în momentele cruciale. În plus, execuțiile de pe picioare perpetuau în a surprinde apărătorii adverși. Astfel, tricolorii aveau de înfruntat un deficit de trei lungimi la intrarea în treimea finală. Ratările înregistrate atât din extreme, cât și de la 7 metri punctau acțiuni pivotale nefructificate în ciuda unei dezvoltări mai curate a posesiilor. Pe măsură ce cronometrul se scurgea categoric în defavoarea gazdelor, frustrarea și-a făcut simțită prezența. O intervenție inadecvată prin intermediul cotului asupra aceluiași coordonator advers i-a adus lui Demis Grigoraș o eliminare directă în minutul 57.

Beneficiind de execuțiile mult mai inspirate și neafectate de portarii adverși, Valon Dedaj și-a încheiat un adevărat recital în metropola bucureșteană, înscriind golurile sale ultime (șase și șapte), în ciuda unei defensive mult mai atente asupra sa. Pivotul Kastriot Jupa puncta la rândul său de opt ori, prin contribuția impresionantă a coordonatorului de naționalitate elvețiană. Cei doi și-au purtat colegii către clipe glorioase inclusiv în metropola bucureșteană. Într-un interval de patru zile, Kosovo a împlinit două dintre cele mai importante rezultate din scurta istorie handbalistică împotriva unei cvadruple campioane mondiale. În urma eșecului cu 25 – 30, România a fost trimisă pe poziția a treia în propria serie de calificare. Accederea la viitorul Campionat European ce părea totalmente tangibilă a fost pusă serios sub semnul întrebării după 94 de ore de referință negativă în analele sportului de pe semicerc.

Prima dintre cele patru reprize pe care naționala masculină de handbal le-a disputat contra unei formații fără tradiție părea să ilustreze normalitatea așteptată. Realitatea urma să dicteze însă o contradicție completă. Din nefericire, lipsa inspirației și a concentrării complica major și nescontat ecuația îndeplinirii unui obiectiv intens mediatizat. Pentru întâia oară, orientându-ne de la ediția din 1996, reprezentarea continentală a băieților se putea ridica înspre valori de top. În schimb, o oportunitate imensă de a accede într-acolo a fost frustrant irosită. La capătul a două capitole greu verosimile din care statul Kosovo a extras 3 dintre cele 4 maximum puse în joc, contextul unei calificări izbăvitoare s-a încețoșat vădit.

Surse:

https://www.gsp.ro/sporturi/handbal/kosovo-romania-preliminarii-euro-2022-625931.html 

https://www.eurohandball.com/en/match/202211010102092/romania-kosovo/