După două decenii și jumătate – aniversate în acest sfârșit de săptămână – de când estul și vestul Germaniei s-au alipit, cele două foste țări rămân în continuare extrem de diferite.

Publicația britanică The Guardian prezintă o analiză realizată de Institutul pentru Populație și Dezvoltare din Berlin potrivit căreia jumătate dintre germani cred că, în prezent, există mai multe diferențe decât lucruri în comun între estici și vestici.

Analiza, intitulată „Cum decurge unificarea – în ce măsură s-au integrat cele două Germanii”, arată că, deși puține aspecte din viața esticilor diferă astăzi de traiul vesticilor, rămân totuși o serie de deosebiri majore.

Faptul că cele două sisteme au reușit să se integreze „este un miracol, pentru care este dificil să găsim un echivalent istoric”, spune directorul institutului, Reiner Klingholz. El a explicat că nu mai există niciun caz de unire a două țări cu sisteme politice atât de diferite, care să fi avut loc atât de lin.

Deși cele două părți ale Germaniei au fost separate vreme de numai 41 de ani – adică mai puțin de două generații – locuitorii celor două jumătăți au fost făcuți să creadă că ideea integrării reprezenta o utopie.

Klingholz apreciază că va fi nevoie de încă cel puțin o generație înainte ca esticii și vesticii să se simtă cu adevărat împreună. Potrivit unui studiu publicat anterior și citat de The Guardian, numeroși vestici nu au fost niciodată în Germania de Est, în vreme ce majoritatea esticilor au fost în Vest.

În cele ce urmează, o comparație în privința principalilor indicatori:

Situație materială

Partea vestică a țării continuă să fie considerabil mai înstărită decât cea estică, familiile de aici dispunând de averi ce reprezintă mai puțin de jumătate din nivelul „vecinilor”. Dintre cei 500 cei mai bogați germani, doar 21 provin din est, iar dintre aceștia 14 sunt din Berlin. În rândul celor mai prospere orașe, unul singur – Jena – este situat în partea de est.

Situația poate fi explicată în mai multe moduri, unul dintre acestea fiind acela că salariile din est continuă să fie mai mici – de circa 2.800 de euro pe lună, adică două treimi din valoarea medie din vest, dar și faptul că bunurile imobiliare din est valorează jumătate din cele vestice.

Un alt factor este acela că, în 1990, când Helmut Kohl a anunțat că salariile și pensiile vor fi echivalate în mărci vestice, pentru economii a fost aplicat un raport de două mărci estice la o marcă vestică.

Astăzi, averea netă a unui german vestic obișnuit este de 153.200 de euro, în vreme ce în est valoarea se situează la mai puțin de jumătate. În aceste condiții, esticii cu averi de peste 110.000 de euro sunt considerați ca aparținând celor mai înstăriți zece la sută adulți; în Vest, pentru a intra în această categorie, e nevoie de o avere de peste 240.000 de euro.

Marca de mașină, considerată un indicator vizibil al stării de avuție, este un alt factor care deosebește cele două zone ale Germaniei: probabilitatea de a avea un BMW este de două ori mai mare în rândul vesticilor, în vreme ce șansele de a conduce o Skoda este de două ori mai mare în Germania de Est. 

Sărăcie și sănătate

Riscul ca un estic german să devină sărac este cu 25 la sută mai ridicat. Totuși, speranța de viață a crescut considerabil în est după unificare, femeile din cele două zone fiind astăzi la același nivel din acest punct de vedere, un mic decalaj persistând încă în rândul bărbaților.

Situația este similară la capitolul sănătate, în condițiile în care rata obezității a crescut în est de la 12-16 la sută în 1999 la o medie de 18 la sută în 2013, iar în vest de la sub 10-12 la sută în 1999 la 14-18 la sută în 2013.

Productivitate

Productivitatea în fosta Germanie de Est se situa în 1991 la 70 la sută față de cea din vest, pentru ca în 2012 să crească la 73 la sută. O serie de fabrici au fost cumpărate de oameni de afaceri vestici și băgate în mod intenționat în faliment, care și-au eliminat astfel competitorii.

În prezent, niciuna dintre cele mai mari 30 de companii listate la bursa germană nu are sediul în fosta Germanie de Est. Analiștii susțin că acest lucru se datorează faptului că cele mai mari baze industriale și de producție se regăsesc în Vest, în vreme ce în Est funcționează mai degrabă afaceri mai mici din domeniul agriculturii sau al serviciilor – ceea ce face probabil ca, pe termen lung, diferențele la nivelul evoluției economice și a salariilor să se mențină, dacă nu chiar să se accentueze. 

Condițiile de trai ale femeilor 

În Germania de Est, lucrează mai multe femei decât în Vest – 75 față de 70 la sută, situația fiind o moștenire a sistemului socialist, în care femeile erau încurajate să muncească.Drept consecință, facilitățile de îngrijire a copiilor sunt mai dezvoltate în Est, unde peste jumătate dntre copiii sub trei ani frecventează o creșă, față de un sfert în Germania de Vest.

Femeile est-germane se întorc la serviciu mult mai devreme după naștere și aleg program de lucru complet. Chiar și cele care au program parțial lucrează, în medie, cu șase ore mai mult decât cele din Vest. se mențină, dacă nu chiar să se accentueze.

Relații

Dacă după unificare relațiile pe termen lung între estici și vestici erau neobișnuit de frecvente, acum ele reprezintă circa zece la sută din total, o probabilitate asemănătoare cu cea pe care o au relațiile dintre un cetățean german și un imigrant. Cele mai frecvente tipuri de relații sunt cele dintre femei din Est și bărbați din Vest, ele fiind atrase, de fapt, potrivit specialiștilor, de statutul și starea lor materială.

Voluntariat

Dacă 37 la sută dintre germanii vestici sunt implicați într-o activitate de voluntariat, numai 30 la sută dintre estici au o astfel de preocupare. Analiștii explică diferența prin faptul că, în trecut, Germania de Est obliga cetățenii să facă așa-zise activități voluntare, dându-le astfel o conotație negativă.

Consum

Bunurile de consum au reprezentat una dintre primele atracții pentru estici după căderea Zidului Berlinului, blugii Levi, ciocolata Milka și aparatele video devenind extrem de populare. În schimb, puține produse fabricate în Germania de Est au rămas pe rafturile magazinelor din Germania unită.

Preferința pentru anumite produse regionale – bere, ciocolată, mărci de cola, iaurt și publicații – rămâne un indicator destul de fidel pentru originea germanilor. Obiceiurile de consum sunt însă destul de asemănătoare, în ciuda faptului că esticii cheltuiesc cu 79 la sută mai puțin pentru bunurile de consum.

Pentru servicii de telecomunicații, telefoane și televizoare sumele cheltuite sunt similare, însă vesticii alocă mai mulți bani bijuteriilor și ceasurilor, iar rata de utilizare a mașinilor de spălat vase este mai ridicată în rândul lor. În schimb, esticii alocă sume mai mici pentru grădini.

Migrație

În Germania de Vest, trăiesc mai mulți imigranți – în unele zone aceștia ajungând să reprezintă un sfert din populație, față de 4-9 la sută în est. Specialiștii spun că aversiunea față de imigranți care se resimte în fosta Germanie de Est este urmarea lipsei de interacțiuni cu strănii.

Educație

La acest capitol, partea estică are avantaje clare. Comparațiile dintre cele 16 landuri germane arată că – exceptând Bavaria – cele estice înregistrează rezultate mai bune la învățătură. Matematica, științele naturii, biologia, chimia și fizica sunt ariile de expertiză ale esticilor.

Unii experți susțin că acest fapt este o moștenire a sistemului educațional solid din Germania Democratică; alții spun că are de-a face cu numărul mai redus de imigranți în școlile estice, precum și cu investițiile făcute în sistemul educațional înainte de 1990.