Premierul Boris Johnson ar putea fi acuzat de sfidarea justiției, guvernul încearcă să treacă acordul respins de parlamentari cu doar două zile în urmă, iar laburiștii vor un nou referendum. O zi obișnuită în politica britanică din ultimul an.

Premierul Boris Johnson ar putea fi acuzat de sfidarea unei curți de justiție după ce a cerut liderilor UE să ignore o scrisoare prin care cerea amânarea ieșirii Marii Britanii din blocul comunitar la 31 octombrie, scrie The Guardian.

Juriștii guvernului britanic au declarat în scris, în fața Curții Supreme din Scoția, că Executivul de la Londra va respecta prevederile unei legi adoptate de Parlament, conform căreia  dacă niciun acord de ieșire din UE nu este aprobat de Parlamentul britanic până pe 19 octombrie, premierul trebuie să ceară o amânare a până pe 31 ianuarie 2020.

Premierul a cerut această amânare, într-o scrisoare nesemnată adresată președintelui Consiliului European, dar i-a trimis alături lui Donald Tusk o altă scrisoare, de această dată semnată, în care spune că el, de fapt, nu dorește această amânare și a transmis acea scrisoare ca din partea Parlamentului.

Comunicarea oficială a venit în urma amânării de către Parlament, într-o ședință extraordinară ținută sâmbătă, a votului privind acordul de retragere din UE negociat de guvernul lui Boris Johnson cu Uniunea Europeană.

Judecătorii scoțieni au decis luni să amâne și ei un verdict, explicând că vor să se asigure că Johnson nu va încerca să blocheze sau să saboteze cererea pe care a fost obligat de lege să o facă.

În același timp, Johnson vrea să ceară un nou vot luni asupra acestui acord, fiind încrezător că acum are voturile necesare, dar este neclar cum va reuși să impună pe agenda Parlamentului această dezbatere, scrie Hotnews. Subiectul figurează pe ordinea de zi a Camerei Comunelor, iar președintele acestui for, John Bercow, este așteptat să facă o declarație cu privire la procedurile care vor urma imediat după deschiderea sesiunii parlamentare la ora 13.30 GMT, potrivit HotNews, care citează agenția de presă Reuters.

Dar premierul conservator se va lovi și de opoziția laburiștilor care și-au anunțat intenția de a obține sprijinul altor partide din Parlament pentru adoptarea unor amendamente privind organizarea unui al doilea referendum pentru Brexit și menținerea Marii Britanii în uniunea vamală cu UE și după ieșirea din blocul comunitar.

Dar guvernul nu va permite deputaților să adauge noi amendamente, a avertizat un purtător de cuvânt. Premierul dorește ratificarea luni, dar nu va supune acordul privind Brexit la vot, dacă Parlamentul încearcă să introducă noi amendamente.

Potrivit Agerpres, purtătorul de cuvânt a menționat că guvernul va prezenta legislația pentru Brexit marți. Parlamentarii ar putea încerca din nou să aducă modificări fundamentale acordului, cum ar fi continuarea acordului vamal între Regatul Unit și UE sau organizarea unui nou referendum, dar Executivul a exclus oricare din aceste opțiuni. „Dacă în esență legislația din Camera Comunelor se abate prea mult de la ceea ce s-a convenit în acordul de retragere și în declarația politică, ar fi pusă sub semnul întrebării ratificarea”, a mai explicat reprezentantul prim-ministrului.

Riscul ca Regatul Unit să părăsească Uniunea Europeană fără un acord la finalul lunii octombrie este încă real, a spus luni ministrul britanic pentru Brexit, Stephen Barclay. „'Riscul absenței unui acord încă rămâne. Cei 27 pot să nu fie de acord cu o amânare și parlamentul nu a convenit până acum un acord, riscul rămâne pertinent și este important să ne pregătim”, a spus Barclay într-o audiere din comisia pentru afaceri externe a parlamentului de la Londra.

În acest context complicat, liderii UE așteaptă o clarificare a situației politice de la Londra pentru a lua o decizie în ceea ce privește extinderea termenului pentru Brexit, dar controversele ar putea continua mult după ședința de luni a Parlamentului.