Acum e nevoie de sprijin din partea UE, altfel, dacă premierul pică, la Roma se va instala o putere complet potrivnică ideii de Europa unită, consideră Sueddeutsche Zeitung într-un
editorial.

Elanul tânărului premier e, probabil, ceea ce Italia avea nevoie mai mult ca orice. Matteo Renzi, social-democratul responsabil, încearcă din răsputeri să își scoată cetățenii din letargie și autocompătimire. Renzi a făcut ceea ce predecesorii săi doar anunțau în discursuri: reformă electorală, flexibilizarea pieței muncii, reforma administrației publice, a sistemului fiscal și a învățământului.

În loc să se ocupe cu formarea unor structuri de putere, care să îi asigure supraviețuirea în funcție, prim-ministrul s-a apucat de treabă cu o agendă pe care Barack Obama, de exemplu, nu a găsit-o decât la finalul celui de-al doilea mandat. Rezultatul: Italia se împrumută la dobânzi suportabile, a ieșit din haosul crizei financiare, pe burse nu se mai speculează cu titluri de stat italiene, economia are o ușoară creștere după decenii de stagnare sau recesiune. Așa se face că Italia nu mai e pe radarul de griji al UE, dar tocmai faptul că nu mai reprezintă o problemă stringentă poate deveni periculos. 

În ciuda progresului, Italia mai are destule probleme: 

1.     Italienii desconsideră statul și fac din evaziunea fiscală o datorie patriotică.
2.     Birocrația italiană desconsideră cetățenii. Procedurile sunt lungi, justiția trebuie reformată.
3.     Creșterea economică cea mai slabă din zona Euro. Nicio altă țară nu a crescut economic mai lent decât Italia de la introducerea monedei unice în 1999.
4.     La asta se adaugăși datoria publică de 133% din PIB.
5.     Și rata catastrofală a șomajului în rândul tinerilor.
6.     Sudul Italiei se apropie de un „tsunami demografic”. Din cauza situației economice precare față de nordul țării, cine poate pleacă.

La social-democrații lui Renzi nu există nicio alternativă politică responsabilă. Mișcarea Cinci Stele nu face altceva decât să respingă tot și orice. Liga Nordului îl venerează pe Putin și face UE vinovată de orice. Ceea ce înseamnă că, dacă pică guvernul Renzi, înlocuitorii nu sună deloc bine. De ce ar pica Renzi? Pentru că, spre deosebire de trecut, când italienii nu aveau încredere în guvern și își îndreptau speranțele către Bruxelles, astăzi italienii nu încredere în nimeni. Țara e cuprinsă de febra antieuropeană care vede Uniunea drept spațiu de joacă al hegemoniei germane. Oponenții premierului fac tot ce pot pentru a susține acest curent de opinie. 

UE nu trebuie acum să se apuce de laude exagerate. Dar UE trebuie să vadă cât de mult se străduiește Renzi să țină Italia în frâu. Și, mai mult, UE trebuie să îl sprijine. Har Domnului că are unde. De exemplu, UE ar putea să îi dea o mână de ajutor la criza imigranților și, pe lângă binele făcut tuturor, să îi dea puțin vânt în pânzele politicii interne.

Ar putea să îi dea puțin spațiu de manevră la controlul bugetar, pentru că eforturile sunt vizibile, dar nevoia de a reduce șomajul în rândul tinerilor este urgentă. Și Germania ar putea ajuta Italia. Să zicem că Angela Merkel l-ar chema și pe Matteo Renzi atunci când își asumă leadership pe continent. Ar fi cu siguranță mai bine decât să îl tot plimbe pe Francois Hollande, cel mai ineficient președinte din istoria modernă a Franței. 

Benito Mussolini spunea că „a-i guverna pe italieni nu e greu, ci inutil”. Renzi îl contrazice cu brio. Și Europa trebuie să îi dea timp să termine de reformat Italia.