Ambasadorul Federației Ruse la București, Valeri Kuzmin, a declarat joi că țara sa consideră manevrele militare de la graniță ca fiind "provocatoare" și apreciază că acestea "pun în pericol" situația de securitate de la Marea Neagră.

"Manevrele din vecinătatea granițelor noastre, cu participarea unor țări occidentale importante, la sute, mii și uneori la câteva zeci de mile de Marea Neagră, sunt văzute de noi ca provocatoare, că pun în pericol stabilitatea și situația de securitate din Marea Neagră", a arătat diplomatul, în cadrul unei conferințe de presă susținute online, potrivit Agerpres.

El a vorbit și despre exercițiul militar Defender Europe 21, care s-a desfășurat inclusiv pe teritoriul României, și a apreciat că acesta "a fost împărțit într-o serie de exerciții și manevre mai mici, pentru a deveni invizibil pentru OSCE".

Totodată, a menționat și prezența militară prin rotație a forțelor NATO, în apropiere de Rusia.

"Vorbesc de prezența prin rotație, divizii ale unor țări care sunt la mii de mile de granița cu Rusia, se rotesc, dar sunt permanent prezente în proximitatea granițelor ruse. Ce contează pentru noi dacă este o prezență prin rotație sau nu? Sunt constant prezente la granițele noastre și fac exerciții, fără să ascundă acest lucru, fac exerciții de atac împotriva Rusiei. Toate contra-măsurile noastre, în special măsurile noastre militare, exercițiile au loc pe teritoriul nostru național, cu puține excepții, când facem exerciții comune cu forțele belaruse", a spus Kuzmin.

Ambasadorul a afirmat că aceste activități sunt "provocatoare".

"Vedem că una din marile dureri de cap ale Uniunii Europene este mobilitatea militară, anume adaptarea infrastructurii din țările europene pentru ca forțele NATO să ajungă mai repede la granițele Rusiei. Suntem încurajați de asemenea activități și obiective declarate în mod deschis. (...) Vedem toate aceste activități ca fiind provocatoare, destabilizatoare pentru situația strategică militară din Europa", a punctat Valery Kuzmin.

Ambasadorul a vorbit de nevoia de discuții despre "metode practice, protocoale de interacțiune la nivel militar".

Diplomatul a afirmat că nu a fost invitat să vadă baza militară de la Deveselu.

"Nu am vizitat niciodată Deveselu. Nu am fost invitați. În mandatul meu relativ lung aici am auzit de la colegi că au fost invitați (...) să viziteze Deveselu. Noi nu am fost invitați", a mai spus Valeri Kuzmin.