Șeful FBI a cerut resurse suplimentare pentru ancheta implicării Rusia în alegerea lui Trump. Președintele s-a înfuriat și după ce Comey a refuzat să-i spună ce va declara în cadrul audierii din Congres, din 3 mai.

Cu câteva zile înainte de a fi demis, directorul FBI James Comey a cerut o suplimentare a resurselor alocate pentru anchetarea implicării Rusiei în campania lui Donald Trump pentru alegerile prezidențiale de anul trecut.

Trump este acum vehement criticat pentru decizia de a-l concedia pe James Comey cu doar două zile înainte de o altă audiere programată în Congres, dar administrația americană a negat că demiterea are legătură cu ancheta privind alegerile și că liderul FB a comis „atrocități” din poziția sa, comentează Reuters

Într-o scrisoare transmisă angajaților FBI, citată de CNN, Comey – care a condus Biroul începând din 2013, fiind numit de administația Obama – spune că întotdeauna a crezut că „un președinte poate concedia directorul FBI din orice motiv, sau chiar fără niciun motiv”. Comey a adăugat că nu va analiza îndelung decizia lui Trump sau „modul în care a fost anunțată”. 

Dar congresmenii democrați l-au acuzat pe președintele american că îndepărtarea lui Comey a avut ca scop zdruncinarea anchetei privind legăturile cu Rusia ale staffului de campanie a lui Trump și au cerut o investigație independentă.

O sursă din Congres citată de Reuters a relatat că șeful FBI le-a spus membrilor Congresului că a solicitat Departamentului Justiției resurse suplimentare – în special mai mulți oameni – pentru anchetarea relaților dintre Rusia și campania lui Trump.

FBI este subordonat Departamentului Justiției, care este condus de procurorul general Jeff Sessions, numit de Trump, despre care presa americană a dezvăluit că a vorbit de două ori cu ambasadorul rus la ONU și nu a precizat acest lucru în cadrul audierilor din Senat.

De altfel, Jeff Sessions a venit la conducerea Departamentului Justiției tot în urma unei concedieri. Sessions fusese deja nominalizat ca viitor procuror general, iar predecesoarea lui, Sally Yates, urma să părăsească postul, dar schimbarea a fost grăbită de Trump. Acesta a demis-o pe Yates pentru că a refuzat să apere primul ordin prezidențial de interzicere a intrării în SUA a cetățenilor unor state preponderent musulmane. Bloomberg remarcă faptul că Yates a transmis Casei Albe, cu doar câteva zile înainte de a fi demisă, rezultatele investigației Departartamentului privind legăturile cu Rusia ale lui Michael Flynn, fostul consilier prezidențial. 

„Nu făcea o treabă bună” 

„Pur și simplu nu făcea o treabă bună”, a spus Trump miercuri despre Comey. Administrația a transmis că demiterea a fost provocată de modul în care șeful FBI a condus investigația privind mailurile lui Hillary Clinton, dar Trump a scris în scrisoarea transmisă lui Comey că acesta i-a spus că el nu este investigat, o aparentă referință la ancheta privind Rusia, remarcă Bloomberg. 

Membrii Biroului de Presă de la Casa Albă au motivat și ei demiterea prin faptul că președintele nu a fost mulțumit de activitatea lui James Comey încă de la preluarea mandatului. Cât de reală este această nemulțumire nu se poate ști, în condițiile în care Trump l-a lăudat de mai multe ori în public pe șeful FBI.

Nemulțumiri mai vechi 

Oficiali de la Casa Albă au spus că nemulțumirea lui Trump față de fostul șef al FBI nu era de dată recentă, deși în ianuarie i-a cerut să rămână la conducerea Biroului. Picătura care a umplut paharul a venit înainte de audierea din Senat din 3 mai când Comey a refuzat să le prezinte consilierilor lui Trump ce avea să declare în fața senatorilor. 

Trump și consilierii acestuia au interpretat acest refuz drept un act de insubordonare.  

Mulți congresmeni democrați l-au criticat, de asemenea, pe Comey pentru modul în care a tratat problema emailurilor lui Hillary Clinton, care este posibil să îi fi cauzat acesteia chiar pierderea alegerilor în fața lui Trump. Dar democrații spun că Trump l-ar fi putut demite mult mai devreme, având în vedere că s-a instalat la Casa Albă din 20 ianuarie. 

De altfel, Trump și-a manifestat în multe rânduri nemulțumirea privind ancheta FBI, dar și o investigație a Congresului, asupra legăturilor dintre campania sa și Rusia. Administrația SUA neagă orice legătură, în timp ce autoritățile ruse au negat că ar fi avut vreo implicare în alegerile de anul trecut.

Președintele rus Vladimir Putin a spus că demiterea lui Comey nu avea niciun impact asupra relațiilor dintre SUA și Rusia.