Prezenți la Ambasada României la Washington cu ocazia Zilei Naționale a țării noastre, mai mulți politicieni americani spun că sunt siguri că relația dintre SUA și România va deveni chiar mai puternică în timpul administrației Trump.

Congresmanul republican Jason Chaffetz este de părere că președintele Donald Trump și vicepreședintele Michael Pence vor înțelege foarte repede care sunt prietenii SUA în lume.

„Cred că Donald Trump, în calitate de președinte al SUA, va realiza foarte repede care ne sunt prietenii în lume și, de asemenea, că România este, cu siguranța, unul dintre ei. Pe partea militară, pe partea economică, sunt multe legături care aduc România și SUA împreună”, a spus congresmanul.

„Relația cu România este una foarte importantă pentru ambele parți ale eșichierului politic american, fiind susținută în mod bipartisan”, a continuat Chaffetz.

Și congresmanul republican Robert Aderholt, membru în Grupul de prieteni ai României din Congresul SUA și în Comitetul pentru Securitate și Cooperare în Europa (Comisia Helsinki), a apreciat puternicele legături bilaterale existente între România și Statele Unite ale Americii și a spus că ele vor continua în noua administrație care va prelua Casa Albă la 20 ianuarie 2017.

„Președintele Donald Trump și vicepreședintele Michael Pence vor menține același curs al unei relații bilaterale puternice. Am avut o relație puternica și sunt convins că în viitor vom avea legături bilaterale și mai puternice”, a spus Aderholt.