Lansarea de astăzi a unei noi rachete de către Coreea de Nord asupra Japoniei demonstrează, cu siguranță, eșecul diplomației occidentale din epoca modernă, comentează presa internațională. Mai mult, sancțiunile ONU nu fac decât să întărească țara.

Cum este posibil acest lucru?

Racheta care a aterizat, până la urmă, în Pacific a fost destinată să facă un singur lucru: să umilească Vestul. A făcut exact asta. Coreea de Nord a zdrobit, astfel, cele mai inutile două arme în afacerile internaționale: amenințările verbale și sancțiunile economice.

Critica acțiunilor Phenianului venită din partea Washingtonului, Londrei, Organizației Națiunilor Unite, şi chiar și din partea aliaților ei disperați, Rusia și China, nu-i provoacă dictatorului țării, Kim Jong-un, decât încântare. Poate să lanseze oricând bombe în mare, sau oriunde altundeva, apoi să se întoarcă în biroul său și să se delecteze cu modul în care cele mai puternice națiuni de pe Pământ se înfurie din cauza impotenței lor.

Ipoteza potrivit căreia sancțiunile comerciale pot modifica în bine politica în dictaturile primitive este o eroare totală, comentează The Guardian. Toate dovezile din ultimii peste 50 de ani arată doar că acestea nu fac decât să sărăcească, izoleze, fosileze, să prelungească și să întărească pozițiile deja luate. S-a demonstrat asta inclusiv în urma sancțiunilor împotriva Cubei, Irakului, Iranului, Afganistanului, Zimbabwei, Birmaniei, Libiei, Rusiei și a multor altora. Sancțiunile în cauză sunt egale cu a spune că "ceva trebuie să fie făcut", dar într-adevăr, nimic nu este făcut.

Mai mult, din aceste sancțiuni, Coreea de Nord își extrage forțele.

Inamicul dictaturii comuniste nu este bombasticismul, ci capitalismul

Bazat pe acest exemplu, The Guardian spune că cel mai bun lucru care poate fi făcut în legătură cu Coreea de Nord este să fie ignorată. Țara comunistă nu are nici un interes real în a bombarda Japonia sau America, și, chiar dacă ar face-o, ar fi o sinucidere pentru ei. Dacă Vestul vrea într-adevăr să aducă o schimbare în Coreea de Nord, atunci ar trebui să o facă din interior, nu din exterior. Ar trebui să "bombardeze” țara cu comerț, să mențină un contact permanent cu ea, să-i mituiască familiile, să facă schimb de studenți, să o cucerească cu capitalism. Ar trebui să arate că favorizează grupurile de putere alternativă la monolitul militar, așa cum se întâmplă, încet, în China.

Atât timp cât "războiul verbal” nu este oprit și înlocuit de pacea economică - ceea ce a încercat Barack Obama să facă în cazul Iranului și Cubei - Kim Jong-un își va păstra, zâmbitor, visul viu pe fiecare primă pagină a ziarelor, mai comentează The Guardian.

Până atunci, însă, trebuie să ne obișnuim cu ideea că liderul de la Phenian nu doar că va rezista, chiar și în ciuda sancțiunilor ONU, dar va și reacționa după fiecare amenințare verbală venită dinspre Occident. Și nu tot și doar cu vorbe. Iar dovadă stă inclusiv ce s-a întâmplat astăzi.

Ieri, imediat după ce cei 15 membri din Consiliul de Securitate al ONU au votat în unanimitate în favoarea unei rezoluții formulate de SUA, în care este condamnat testul antirachetă al Coreei de Nord și se cer măsuri care includ o interdicție privind importurile de textile din Coreea de Nord și restricții asupra exporturilor de petrol către țară, Phenianul a amenințat că va "scufunda Japonia și va transforma SUA în cenușă și întuneric".

"Noua rezoluție reduce aproximativ 30% din petrolul furnizat Coreei de Nord prin reducerea cu peste 55% a produselor petroliere rafinate care merg în Coreea de Nord. În combinație cu rezoluțiile anterioare ale Consiliului de Securitate, peste 90% din exporturile de 2,7 miliarde de dolari raportate de Coreea de Nord sunt interzise (cărbune, textile, fier, fructe de mare), care nu includ veniturile muncitorilor străini", se arăta în declarație.

Cu toate acestea, puțini diplomați sau observatori au crezut că măsurile punitive vor obliga regimul lui Kim Jong-un să-și înceteze testele nucleare. Și au avut dreptate, deoarece, câteva ore mai târziu, Coreea de Nord avea să ignore noile sancțiuni ale ONU și să lovească în apropierea Japoniei cu o nouă bombă.

Mesajul din spatele bombelor. Sancțiunile ONU fac, de fapt, Coreea de Nord mai puternică

În spatele nebuniei lui Kim Jong-un, se pare că există un plan de a aduce reforme economice în Coreea de Nord, comentează India Today.

După doi ani de la preluarea conducerii administrației nord-coreene, Kim Jong-un a promis poporului său că nu va mai trebui niciodată "să-și strângă cureaua", făcând referire la zilele în care un număr oameni nu au primit suficientă mâncare din magazinele controlate guvernamental și au fost forțați să meargă la culcare cu stomacul gol.

Sub dictatura lui Kim Jong-un, Produsul Intern Brut din Coreea de Nord a crescut, în 2016, cu 3,9%, chiar și în ciuda tuturor sancțiunilor. Aceasta este cea mai rapidă rată a creșterii PIB-ului din Coreea de Nord de la începutul secolului. De altfel, un raport publicat de New York Times arată că rata de creștere a PIB-ului sub Kim Jong-un a variat între 1 și 5%.

Coreea de Nord va continua, așadar, să fie o națiune sfidătoare, tocmai pentru că își câștigă forța din reformele economice introduse de Kim Jong-un în ultimii cinci ani. Chiar și experții sunt de părere că progresul lent și constant de creștere de pe frontul economic ar putea ajuta nord-coreenii să supraviețuiască sancțiunilor ONU.

De atlfel, și raportul experților ONU arată că, în pofida sancțiunilor, comerțul bilateral din Coreea de Nord se desfășoară aproape neîncetat. Acest lucru a fost posibil datorită politicilor lui Kim Jong-un, care a deschis piața nord-coreeană spre companiile private din țară, acum contribuitoare la aproximativ jumătate din PIB nord-coreean, mai subliniază India Today.

Conform misiunii SUA la Naţiunile Unite, există peste 1.000 de profesioniști nord-coreeni calificați, care lucrează în mai multe țări, câștigând mai mult de 500 milioane de euro pentru regimul Kim Jong-un. Reformele economice realizate în ultimii cinci ani de Kim Jong-un au fost, așadar, arma secretă reală pentru Coreea de Nord în eliminarea sancțiunilor repetate decise de Consiliul de Securitate al ONU.