Anunțul a fost făcut sâmbătă, iar New York Times motivează prin faptul că Hillary Clinton este mai calificată decât contracandidatul ei, Donald Trump. Clinton și Trump se vor întâlni luni într-o primă dezbatere televizată.

Cotidianul New York Times a anunțat că o va susține pe candidata democraților, Hillary Clinton, în cursa pentru Casa Albă.

Prestigioasa publicație americană susține că este mai calificată decât rivalul ei, Donald Trump, în gestionarea provocărilor cu care se confruntă Statele Unite.

Jurnaliștii de la The New York Times o descriu pe Hillary Clinton drept „unul dintre cei mai tenace politicieni ai generației sale”.

„Un angajament de o viață în rezolvarea problemelor din lumea reală o califică pe Hillary Clinton pentru acest post, iar țara ar trebui să o pună la treabă”, a comentat cotidianul.

De altfel, Hillary Clinton și Donald Trump se vor întâlni luni pentru prima dată într-o confruntare față în față televizată. Sondajele de opinie arată în continuare un oșor avans pentru Clinton, dar acesta scade în ultima perioadă.