Răcirea relaţiilor cu Occidentul a dus la izolarea Rusiei din punct de vedere economic. Pentru a preveni un fiasco financiar, marile corporaţii ruse apelează la personalităţi occidentale, precum fostul cancelar german Gerhard Schröder.

"Nu aș face aşa ceva … Nu aş accepta să activez într-o companie privată", declara Martin Schulz, fost preşedinte al PE şi candidat al social-democraţilor germani pentru funcţia de cancelar, în momentul în care a aflat că Rusia l-a nominalizat pe fostul cancelar Gerhard Schröder în consiliul de administrație al Rosneft, scrie Welt Online, comentând că, în realitate, fostul cancelar nu este implicat într-o companie privată.

Dacă îşi va asuma, așa cum s-a anunțat, poziția din consiliul de administraţie al Rosneft, el va fi face partea din conducerea unei companii unde statul rus deţine pachetul majoritar de acţiuni.

Strategia lui Putin

În ultimul timp, mai multe figuri proeminente din Occident au fost atrase să colaboreze cu firme ruseşti deţinute de stat. Strategia este evidentă. Într-un moment în care Moscova este puternic izolată politic, dar mai ales economic, ea încearcă să atragă personalităţi occidentale.

Relațiile celor cooptaţi sunt neprețuite. Adesea, este suficient un cuvânt potrivit sau o prezenţă la momentul oportun pentru a atrage investitori din Europa de Vest sau din America.

În paranteză fie spus, occidentalii care acceptă să lucreze pentru ruşi sunt marii câştigători ai "noului război rece", recompensele pentru serviciile prestate fiind consistente.  

Misiune dificilă

Sarcina fostului cancelar german nu este una uşoară. Gerhard Schröder va avea misiunea de a reabilita reputaţia concernului şi a şefului său, Igor Sechin.

Din cauza apropierii de Kremlin, Rosneft se află pe lista de sancțiuni a UE. Din 2014, Rosneft nu a mai putut să achiziţioneze tehnologia necesară pentru extracţia petrolului şi nu a mai putut accesa împrumuturi pe termen lung de la bănci din afara Rusiei. La acestea, se adaugă şi problemele cauzate de scăderea preţului petrolului. În aceste condiţii, orice capital străin proaspăt ar fi mai mult decât binevenit.

Numit "Darth Vader rus", Igor Sechin este cunoscut pentru relaţia foarte apropiată pe care o are cu preşedintele rus. Sechin nu a jucat un rol semnificativ în distrugerea grupului Yukos, în 2004, dar Rosneft a obţinut părți importante din fosta companie a lui Mihail Hodorkovski.

 Ca între foşti spioni

Germanul Matthias Warning este unul dintre cei mai vechi colaboratori ai lui Putin. Fost membru Stasi, Warning a avut contacte strânse cu Vladimir Putin încă din perioada în care preşedintele rus era implicat în politică la nivel local, în oraşul natal Sankt Petersburg. Acum, Warning, decorat în 2012 cu Ordinul de onoare al Rusiei, are intrare liberă la Kremlin.

În prezent, Matthias Warnig este CEO al Nord Stream AG, președintele Comitetului de acționari al companiei fiind nimeni altul decât Gerhard Schröder.

Dar asta nu e tot. Warning este membru în consiliile de administraţie ale mai multor concerne ruseşti. 

El a fost mult timp vicepreședinte al Consiliului de administrație al companiei Rosneft. Din consiliu fac parte Robert Dudley, fost CEO al BP, Guillermo Quintero, fost CEO al BP Brasil, Guillermo Quintero şi Donald Humphreys, care a fost director financiar la Exxon.

De altfel, Consiliul de administraţie al companiei este dominat de străini. Din cei nouă membri, doar trei sunt ruşi.

Pe lângă străinii enumeraţi mai sus, din board mai fac parte Ivan Glasenberg, CEO Glencore Elveția, Faisal Alsuvaidi, de la Qatar Foundation for Education, Science and Community Development (QF).

Din 2011, Warnig este singurul străin prezent în Consiliul de administrație al conglomeratului Transneft, consiliu pe care l-a şi condus până în 2015. Transneft gestionează sistemul de conducte prin care este transportat țițeiul din Rusia, deţinând monopolul.

Fostul membru Stasi este membru şi în Consiliul de Administraţiei al VTB Bank, a doua bancă de stat din Rusia. Tot acolo îl regăsim şi pe Iv Tibo De Silgi, fostul șef al Vinci, companie franceză din domeniul construcțiilor.

Până în 2015, Matthias Warning a fost şi în Consiliul de administrație al Băncii Rossyia, care este controlată de persoane din Sankt Petersburg apropiate de Putin.

Germanul a rămas însă în Consiliul de administrație al Rusal, cel mai mare producător de aluminiu din lume, unde a fost instalat chiar de către Vladimir Putin, pentru a-l controla pe şeful Rusal, Oleg Deripaska, cândva cel mai bogat om de afaceri din Rusia.

În Consiliul de administrație al Rusal sunt prezenţi şi austriacul Siegfried Wolf, fost manager al furnizorului de automobile Magna International, Philip Lader, fost diplomat american și consultant al Morgan Stanley, managerul american Daniel Wolfe și Ivan Glasenberg.

Mai presus de rivalităţi

Interesant e faptul că Warnig și Schröder au legături şi cu Rosneft şi cu Gazprom, care deţine 51% din proiectul Nord Stream, deşi relaţiile dintre cele două companii ruse de stat nu sunt tocmai cordiale.

Germanii nu sunt prezenţi doar în consiliile de administraţie ale giganţilor energetici ruşi, ci şi în alte domenii, notează Welt Online.

Astfel, în 2011, Hartmut Mehdorn, fost CEO al Deutsche Bahn AG, a fost numit, printr-un decret semnat chiar de către preşedintele Putin, în Consiliul de Administraţie al Căilor Ferate Ruse (RZhD). Mehdorn se ocupă de cooperarea internaţională şi îmbunătăţirea imaginii companiei pe plan internaţional.

La Sberbank, cea mai mare bancă de stat din Rusia, condusă de Herman Gref - etnic german născut în Kazahstan şi fost ministru rus al Economiei -, îl găsim pe Martin Grant Gilman. Economistul american a lucrat la OECD și Fondul Monetar Internațional, dar şi pe Esko Tapani Aho, fost premier finlandez și vicepreședinte al Nokia, şi investitorul bancar Nadia Wells.