VIDEODe ce a fost întâlnirea dintre Juncker și May un eșec
Comisia Europeană ia în calcul mai degrabă un eșec al negocierilor privind Brexit, după întâlnirea de săptămâna trecută dintre Jean-Claude Juncker și Theresa May, premierul britanic având o serie de pretenții nerealiste.
Guvernul britanic a descris întrevederea de la Londra drept una ”constructivă”. Citând surse din cadrul Comisiei Europene, Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung (FAS) prezintă o versiune cu totul diferită a întâlnirii de miercuri dintre liderul CE, Jean-Claude Junkcer, și premierul britanic, Theresa May.
În interiorul Comisiei Europene domnește scepticismul în legătură cu încheierea cu succes a negocierilor dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană. Motivul: modul în care s-a desfășurat întrevederea dintre Juncker și May.
Potrivit Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung, după două ore de discuții, Juncker s-a despărțit de interlocutoarea sa, afirmând: ”Plec din Downing Street de zece ori mai sceptic decât eram înainte" de a veni. Surse din Executivul de la Bruxelles, citate de publicația germană, susțin că Theresa May nu a arătat deloc dorința de a ajunge la un compromis cu cei 27. În urma întrevederii, probabilitatea unui eșec al negocierilor este ”peste cincizeci la sută".
Premierul britanic a insistat asupra negocierii unui acord de liber schimb cu UE în paralel cu negocierile privind Brexit, deși europenii au anunțat în mod ferm că termenii viitoarei relații Londra-Bruxelles vor fi stabiliți abia după ieșirea Marii Britanii din spațiul comunitar.
De asemenea, May a susținut că Regatul Unit nu datorează celorlalte state membre niciun ban, argumentând că o astfel de pretenție nu este prevăzută în tratatele europene. Asta în timp ce factura calculată de Bruxelles pentru britanici se ridică la 60-65 de miliarde de euro.
Ea a reiterat faptul că va face din Brexit un succes, după ce va fi aleasă premier la alegerile anticipate de luna viitoare.
May a propus clarificarea drepturilor cetățenilor UE din Marea Britanie și ale britanicilor care trăiesc în UE la Consiliul European de la sfârșitul lunii iunie, reuniune ce va avea loc la doar două săptămâni după alegeri.
Premierul britanic a precizat însă că cetățenii UE nu vor fi tratați în mod diferit față de cetățenii altor țări terțe aflați în Regat. UE, în schimb, dorește să obțină cât mai multe drepturi pentru europeni și, în orice caz, estimează că este nevoie de pregătiri tehnice care vor dura mai multe săptămâni, înainte de a negocia pe acest subiect.
May, în altă galaxie
A doua zi după întrevedere, Juncker a sunat-o pe Angela Merkel, mărturisindu-i că Theresa May trăiește într-o altă galaxie și continuă să-și facă iluzii.
De aceea, potrivit FAS, cancelarul german a declarat, joi, în Bundestag, înainte de Consiliul European dedicat Brexit, că Marea Britanie nu trebuie să-și facă iluzii, avertizând că negocierile vor fi dificile.
Guvernul britanic a negat informațiile publicate de Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung.
Comentarii