Succesorul lui Obama va fi ales în noiembrie. Până atunci, luni încep alegerile primare în urma cărora partidele îşi vor desemna candidaţii pentru Casa Albă.

O tradiţie a sistemului politic din SUA, alegerile primare sau primarele sunt considerate de mulţi americani un instrument democratic special, prin care pot influenţa selecţia la vârful politicii. Primarele oferă alegătorilor posibilitatea de a alege dintre mai mulţi candidaţi în cursa internă a unui partid.

Anul acesta primarele încep pe 1 februarie şi se încheie pe 14 iunie, în Washington. Nominalizarea oficială a candidaţilor fiecărui partid va avea loc în iulie, în cadrul convenţiilor naţionale. Cea a Partidului Democrat va avea loc în Cleveland (18-21 iulie), iar cea a Partidului Democrat în Philadelphia (25-28 iulie).

Campania electorală va dura circa trei luni, iar alegerile prezidenţiale vor avea loc pe 8 noiembrie.

Diferenţa dintre caucus-uri şi primare

În cele mai multe state americane au loc primare, în cadrul cărora se aleg delegaţii. Există trei tipuri de primare.

La cele „deschise” îşi pot exprima opţiunile toţi alegătorii înregistraţi din statul respectiv. Aceştia pot vota orice candidat. Spre exemplu, un republican poate vota la primarele democrate şi invers.

La primarele "închise”, candidaţii dintr-un partid sunt votaţi doar de alegătorii înregistraţi afiliaţi formaţiunii politice respective.

Mai sunt şi primarele „semi-deschise”, unde nu pot vota membrii înregistraţi ai unui alt partid, dar pot vota independenţii. Astfel de primare sunt în organizate în şase state, inclusiv în New Hampshire.

În 10 state (Alaska, Colorado, Hawaii, Iowa, Kansas, Maine, Minnesota, Nevada, Dakota de Nord, Wyoming) şi în Samoa Americană, Insula Guam şi Insulele Virgine Americane au loc caucus-uri.

Primarele sunt alegeri oficiale, unde votul alegătorilor este secret.

Un caucus este o întâlnire a alegătorilor, într-o sală de sport, bibliotecă etc, în care reprezentanţi ai candidaţilor sau chiar candidaţi rostesc un discurs, după care alegătorii dezbat timp de câteva ore şi în cele din urmă îşi aleg favoritul, cel mai adesea prin ridicarea mâinii. Există şi caucus-uri unde votul e secret, precum cel republican din Iowa. De obicei, la caucus-uri participă doar alegătorii înregistraţi afiliaţi unui anume partid.

În timp ce caucus-urile sunt organizate de filialele locale ale partidelor, primarele sunt organizate de guvernele statelor.


Din 1972 startul este dat de caucus-ul din Iowa, urmat de primarele din New Hampshire – anul acesta pe 9 februarie.

Iowa, un mic stat rural, este considerat reprezentativ din punct de vedere politic şi demografic pentru SUA, chiar dacă este mai degrabă conservator, iar afro-americanii reprezintă doar 3,3% din populaţia sa. Câştigătorul din Iowa nu este neapărat cel care va fi nominalizat de partid.

Super Tuesday: este marţea din luna februarie sau martie a unui an electoral, zi în care au loc primare mai multe state americane. Super Tuesday este considerat un test pentru popularitatea unui candidat la nivel naţional, dat fiind că au loc primare în state din toate colţurile SUA. Cine câştigă în această zi are toate şansele să fie nominalizat la convenţia partidului său.

În 2008 au fost cele mai multe state – 24 – care au organizat alegeri primare de Super Tuesday. Anul acesta, Super Tuesday este pe 1 martie şi doar 13 state organizează primare. Ele vor fi importante în special pentru republicani, deoarece opt dintre ele sunt state conservatoare din sudul ţării: Alabama, Arkansas, Georgia, Carolina de Nord, Oklahoma, Tennessee, Texas şi Virginia.

Democraţii şi republicanii domină scena politică americană, dar în afară de candidaţii lor în cursa pentru Casa Albă se înscriu şi reprezentanţii a diverse formaţiuni mici, precum şi independenţi. În 1912, fostul preşedinte american Theodore Roosevelt a părăsit Partidul Republican şi a format Partidul Progresist din partea căruia a candidat. A reuşit să se claseze înaintea candidatului republican, dar a pierdut în faţa democratului Woodrow Wilson. În 1992, candidatul independent Ross Perot a obţinut aproape 20% din votul popular.

Ce se votează, de fapt, la primare

În cadrul primarelor nu este ales în mod direct un candidat, ci delegaţi care mai târziu la convenţiile naţionale ale partidelor votează cu un anume candidat. Desemnarea delegaţilor este complexă şi diferă de la stat la stat. Ce trebuie reţinut: cu cât un stat are mai mulţi locuitori, cu atât are mai mulţi delegaţi.

Republicanii au folosit până nu demult principiul "winner-takes-all” - cel care câştiga primarele într-un stat lua toţi delegaţii, dar acum fiecare stat poate stabili modul de distribuire a delegaţilor.

Pentru nominalizare e nevoie de o majoritate simplă: la democraţi - 2.383 delegaţi din 4.764 la democraţi, iar la republicani – 1.237 delegaţi din 2.472.

În afară de delegaţi, care trebuie să voteze un anume candidat, la democraţi există şi superdelegaţi. Aceştia pot vota ce candidat doresc la convenţie. Superdelegaţi există şi la republicani, într-un număr mult mai mic, fiind recrutaţi din cadrul Comitetului Naţional Republican.

Convenţiile naţionale, unde se anunţă candidaţii fiecărui partid pentru funcţia de preşedinte, dar şi pentru cea de vicepreşedinte, sunt adevărate show-uri. Ele se desfăşoară pe durata mai multor zile.

Cu material The New York Times, BBC Online, Spiegel Online.