Președintele francez a început luni o vizită de stat în China printr-o escală la Xian, fostul punct de plecare pe Drumul Mătăsii. Emmanuel Macron a vrut să-și arate prin acest gest sprijinul față de proiectul chinezesc "Noile drumuri ale mătăsii".

Șeful statului francez urmează să viziteze mai multe locuri simbolice ale acestei căi comerciale care a legat timp de secole China de Europa, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Agenția franceză de presă apreciază că alegerea lui Macron e pe placul liderilor de la Beijing, dacă ne gândim la proiectele președintelui Xi Jinping: inițiativa "O centură și un drum", ce prevede o centură terestră prin Asia Centrală și Rusia, și un drum maritim spre Africa și Europa prin Oceanul Indian.

Proiectul prevede construirea de drumuri, porturi, căi ferate în 65 de țări în valoare de peste 1.000 miliarde de dolari. Până în prezent, Franța a fost p în prezent prudentă față de acest proiect pe care o parte dintre europeni îl consideră periculos de expansionist. Luni, Emmanuel Macron i-a adus însă un sprijin entuziast, susținând că Europa trebuie să participe pe deplin la acesta.

"Această inițiativă este foarte importantă. Sunt convins că ea poate juca un rol major în structura spațiului euroasiatic și că ea reprezintă o reală oportunitate", a afirmat Macron într-un interviu acordat site-ului China.org.

La Xian, liderul francez va susține un "discurs-cadru" despre viitorul relațiilor franco-chineze în fața a circa o mie de persoane. După o vizită la celebra armată subterană de teracotă a primului împărat chinez, președintele Macron urmează să se ducă la Marea Pagodă a Gâștii Sălbatice, punct de reper al Drumului Mătăsii. Apoi, el se va deplasa la Beijing, unde va rămâne până miercuri.

Macron este însoțit de soția sa. Luni seara, președintele francez are programată o întrevedere cu omologul chinez, Xi Jinping, și cu soția acestuia, Peng Liyuan, înaintea unui dineu privat.

Conform AFP, Emmanuel Macron va oferi gazdei sale un cal al Gărzii Republicane, drept răspuns la "diplomația ursului panda" practicată de liderii chinezi.

Marți, președintele francez are programată o vizită la Orașul interzis, o întâlnire cu președintele Adunării Naționale Populare și cu primul-ministru, o ceremonie de primire, semnarea de acorduri și contracte, o declarație comună, iar apoi un dineu oficial la Palatul Poporului.

Aceasta e prima vizită în Asia a liderului francez.