Statele est-europene au ratat obținerea uneia dintre funcțiile de top din UE, neavând o strategie comună în acest sens. Ele și-au canalizat eforturile, în special Grupul de la Vișegrad, pentru a bloca accesul lui Timmermans la conducerea CE.

După negocierile complicate, în timpul cărora au fost vehiculate diverse variante pentru "top jobs", liderii Grupului de la Vișegrad (Cehia, Ungaria, Polonia și Slovacia) s-au întors acasă jubilând pentru că au reușit să blocheze numirea în fruntea Comisiei Europene a inamicului lor comun Frans Timmermans. Premierii celor patru state membre au fost uniți în jurul acestui obiectiv, în pofida afilierii politice diferite. Ei nu au reușit însă să aibă, împreună cu ceilalți estici, o strategie comună privind obținerea uneia dintre funcțiile de top, astfel că Estul nu va avea un reprezentat la vârful UE în următorii cinci ani.

Din 2004, anul aderării a 10 state est și central-europene, esticii au avut doar doi reprezentanți la nivel înalt, ambii polonezi: Jerzy Buzek, președinte al Parlamentului European (2009-2012) și Donald Tusk, președinte al Consiliului European (2014-2019).

"Prin unitatea noastră, V4 a demonstrat din nou puterea și influența noastră în creștere în Uniunea Europeană", a declarat Zoltan Kovacs, purtătorul de cuvânt al prim-ministrului Ungariei, Viktor Orbán.

Oficial, cei patru au susținut că Timmermans "nu înțelege" Europa Centrală. "Vrem pe cineva care înțelege regiune noastră, care nu are o părere negativă despre această regiune. Acum suntem mulțumiți", a declarat premierul ceh, Andrej Babiș, relatează EurActiv.com.

"Din perspectiva Ungariei, s-a pus problema dacă oamenii care ocupă aceste poziții de conducere sunt oameni care respectă Ungaria și înțeleg istoria Europei Centrale, precum și dacă înțeleg importanța culturii creștine a Europei", a susținut premierul ungar, Viktor Orbán.

"Polonezii sunt în extaz", a afirmat și Piotr M. Kaczynski, expert în afaceri europene. "Ultima oară când politicienii polonezi au fost mulțumiți de UE? Niciodată. Ultima oară când politicienii PiS au susținut un politician federalist din UE? Niciodată. Ei sunt pur și simplu fericiți că domnul Timmermans nu e președintele Comisiei ", a scris Kaczynski pe blogul său.

Satisfacția blocării lui Timmermans a fost dublată de renunțarea la sistemul Spitzenkandidat. "Grupul de la Vișegrad și Italia au încercat să-și convingă colegii că acest mecanism nu e bun. Ținta noastră a fost evitarea acestui sistem și am spus clar de la început", a precizat premierul ceh. 

În realitate, cei patru s-au aliat puternic împotriva lui Timmermans deoarece olandezul a fost prim-vicepreședintele Comisiei Europene responsabil cu statul de drept. Din această postură, el a avut poziții tranșante față de acțiunile unor state membre din Est care au lansat atacuri după atacuri asupra statului de drept, slăbind instituții judiciare și încercând să controleze Justiția.

Parlamentul European a cerut și în cazul Ungariei și în cel al Poloniei declanșarea art. 7, așa-numita "opțiune nucleară", iar Comisia Europeană a dat în judecată Varșovia din cauza legii prin care a fost redusă vârsta de pensionare a judecătorilor de la Înalta Curte.

Răzbunarea ungară s-a produs încă din campania pentru europarlamentare, când formațiunea lui Viktor Orban a folosit postere și afișe cu mesaje antieuropene în care apărea președintele CE, Jean-Claude Juncker, deși cei doi sunt membri ai aceleiași familii politice + PPE. Deranjat, Juncker i-a cerut lui Orban să-l scoată de pe afișe, iar premierul ungar s-a conformat, dar l-a înlocuit cu Frans Timmermans. 

Practic, împiedicarea lui Timmermans (la care au pus umărul și România și Bulgaria, dar din rațiuni de calcul politic, PPE dorind cu ardoare conducerea CE) pare a fi fost singura strategie a esticilor, care n-au revendicat niciun post.

E drept că în timpul negocierilor au fost vehiculate și nume din est: bulgarii Serghei Stanișev și Kristalina Georgieva, lituanianca Dalia Grybauskaitė și chiar președintele Klaus Iohannis, dar nu s-a concretizat nimic și cele 13 state din Europa Centrală și de Est a rămas pe dinafară.

În cele din urmă, Estul a plecat cu mâna goală de la masa negocierilor, liderii V4 fiind mulțumiți cu faptul că slovacul Maroș Sefcovici va avea și în viitoarea Comisie un portofoliu important. 

"E păcat că central-europeni nu sunt vizibili. Această soluție e dovada că statele din Europa Centrală și de Est, în special Polonia, pierd din putere și influență. Domnul Morawiecki (premierul polonez - n.r.) era încrezător la conferința de presă că regiunea va fi bine reprezentată. Cum?", se întreabă Piotr M. Kaczynski. 

Iar Frans Timmermans a renunțat la mandatul de eurodeputat și va rămâne și în viitoarea Comisie, așa că roata s-ar putea întoarce din nou.